Miniștrii de Externe ai Republicii Moldova și Rusiei, Natalia Gherman și Serghei Lavrov, au avut o întrevedere vineri la Moscova.
Conform unui comunicat al Ministerului de Externe de la Chișinău, cei doi oficiali au abordat o serie de subiecte prioritare de pe agenda bilaterală, în particular, dezvoltarea dialogului politic, colaborarea în domeniul comercial-economic, în sfera energetică, excluderea restricţiilor din comerţul bilateral, accentul fiind pus pe problematica reluării exporturilor de băuturi alcoolice pe piaţa rusă, precum şi cooperarea în domeniul social-umanitar.
Un element important al dialogului l-a constituit protecţia socială a cetăţenilor R. Moldova aflaţi la muncă în Federaţia Rusă, fiind convenită continuarea discuţiilor la nivel de experţi în vederea finalizării şi pregătirii către semnare a unor acorduri bilaterale ce reglementează problematica respectivă.
Cei doi au mai vorbit despre evoluţiile în reglementarea conflictului transnistrean, părţile pledând pentru soluţionarea acestuia în baza respectării suveranităţii si integrităţii teritoriale a R. Moldova. De asemenea, a fost abordată situaţia şcolilor cu predare în limba română în regiunea transnistreană şi asigurarea accesului la terenurile agricole pentru locuitorii din satul Doroţcaia. Ministrul Natalia Gherman a prezentat argumentele care infirmă declaraţiile cu privire la existenţa unor acţiuni de blocare a regiunii transnistrene a R. Moldova.
O atenţie specială a fost acordată problemei retragerii forţelor militare ruse de pe teritoriul R. Moldova.
În contextul procesului de integrare europeană a ţării noastre, partea rusă a fost informată despre intenţiile de a semna în timpul apropiat Acordul de Asociere RM – UE, care include crearea Zonei de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător, convenind asupra organizării unor consultări bilaterale la nivel de experţi în acest domeniu.