Președintele Turciei a venit cu o propunere interesantă, săptămâna aceasta, în timpul vizitei sale la Bruxelles, anume ca Ankara și UE să fie parteneri în constituirea unei „zone sigure” pe teritoriul Siriei, în vecinătatea graniței cu Turcia.
Lui Erdogan îi este clar că oficialii europeni nu au soluții pentru criza refugiaților, iar Bruxellesul ar fi dispus să plătească Turciei pentru gestionarea acestei probleme. Este însă zona sigură configurată de Erdogan o soluție de bun augur în acest context sau ascunde și altceva în spate, se întreabă analiștii Stratfor.
Un proiect vechi
Turcia a ajuns deja să cheltuiască 7,6 miliarde de dolari pentru a găzdui 2,5 milioane de refugiați sirieni, iar o simplă ofertă financiară a Bruxellesului nu ar satisface întrutotul interesele Ankarei.
Pentru Erdogan, acesta pare momentul cel mai bun de a specula climatul haotic generat de criza imigranților în UE și de încleștarea ruso-americană în Siria pentru a scoate dintr-un sertar un vechi plan privind crearea unei zone de siguranță în țara vecină.
Această ar urma să se întindă pe o distanță de 80 de kilometri, acoperind întreaga regiune din jurul orașului Alep până la granit cu Turcia.
Numai că versiunea Ankarei presupune consolidarea forțelor rebele de orientare pro-turcă pentru a face față unui asalt al trupelor Statului Islamic sau al altor forțe rivale.
în viziunea Ankarei, o zonă interzisă traficului aerian ar trebui să însoțească această fâșie rezervată din teritoriul sirian și, abia după ce regiunea ar fi declarată liberă de orice grupare terorista, aici ar urma să fie instalate taberele de refugiați.
Planuri ascunse
Motivele din spatele acestui proiect sunt strâns legate între ele. în primul rând, Turcia chiar are nevoie de un debușeu creat în afara granițelor sale pentru masele de imigranți care s-au refugiat în ultimii ani în această țară.
în al doilea rând, Turcia se simte amenințată în mod legitim de gruparea teroristă Statul Islamic și are nevoie de o zonă tampon creată între graniță sa și autoproclamatul califat terorist.
Dar cel mai important motiv este unul politic și este legat direct de vechiul conflict dintre Ankara și minoritatea kurdă.
Pentru viitorul apropiat, liderii politici de la Ankara nu văd nicio șansă ca Siria să redevină un stat unitar, nefragmentat de diversele grupări armate care se confruntă acum în războiul civil.
Din acest motiv, liderii turci nu vor să elimine amenințarea Statului Islamic doar pentru a se trezi cu un mini-stat kurd creat chiar la granița sa.
Ar fi încă un motiv de agitație în zonele locuite de kurzii turci și un real pericol în viitor, așa că intrarea, la propriu, cu bocancii pe teritoriul Siriei reprezintă o opțiune.
Nu trebuie exclusă nici variantă în care turcii cred că o creștere a influenței Ankarei în zonă vechiului Levant s-ar dovedi de bun augur în viitor.
Este un motiv care i-a făcut pe liderii turci să susțină și debarcarea regimului Bashar al-Assad și înlocuirea conducerii de la Damasc cu un grup de suniti care să răspundă și la ordinele Ankarei.
O astfel de intervenție în crearea unui culoar de siguranță în Siria ar duce la trimiterea trupelor turcești peste granițe, dar ar rezolva și o problemă stringentă a lui Erdogan.
De asemenea, fără o majoritate în Parlament, aflat în imposibilitatea de a forma guvernul și deloc decis să împartă puterea, președintele Turciei ar putea recurge la declanșarea unei operațiuni militare în Siria, care ar liniști apele pe frontul politic intern.
Moscova dă totul peste cap
Planurile lui Erdogan se lovesc totuși de o rocă dură, prezența militară a Rusiei în Siria.
Rusia, Turcia și NATO au deja două incidente create prin încălcarea, voită sau accidentală, a spațiului aeriran turcesc de către avioanele de vânătoare rusești.
Adjunctul ministrului Apărării din Rusia, Anatoli Antonov, a transmis omologilor săi de la Ankara că Moscova este dispusă să organizeze o ședință comună de lucru pentru a evita astfel de incidente în viitor.
Până atunci, însă, Erdogan nu poate interpreta incidentele de violare a spațiului aerian decât ca pe un semnal clar că Rusia nu agreează planul sau de a înainta în teritoriul sirian.
Semnalul Moscovei începe să fie perceput la adevărata sa valoare și de către alți parteneri de discuții ai lui Erdogan.
La Bruxelles, liderii europeni l-au ascultat politicoși pe președintele turc și au promis că vor discuta mai departe ideea zonei de siguranță din Siria.
Niciuna din puterile militare europene nu-și dorește, însă, sa fie prinsă într-un conflict direct cu Rusia pe frontul sirian.
Sunt mai multe șanse ca Erdogan să obțină un acord privind liberalizarea vizelor pentru cetățenii turci și mai multe fonduri alocate pentru adăpostirea refugiaților sirieni, decât o implicare a europenilor în războiul din Orientul Mijlociu.
Americanii s-au ferit să îmbrățișeze ideea aliatului NATO din aceleași motive, deși incursiunea aventuroasă a Rusiei în războiul civil din Siria ar putea să pună în practică, cel puțin parțial, o colaborare între Washington și Ankara în acest sens.
în lunile următoare, trupele americane se vor concentra pe operațiuni întreprinse în zonele din estul și vestul fluviului Eufrat.
La est, americanii vor fi nevoiți să conlucreze cu forțele rebelilor kurzi pentru a recupera orașul Raqqa din mâinile jihadistilor Statului Islamic.
Cooperarea între trupele americane și kurzi nu va fi primită cu bucurie la Ankara, dar ajutorul dat rebelilor pro-turci din vestul Eufratului, da.
în această regiune, Statele Unite și Turcia ar putea conlucra în creearea unei zone libere de influența Statului Islamic.
Până acum, Washingtonul a evitat eticheta de „zonă sigură” pentru a nu da apă la moară planurilor mult mai ambițioase ale partenerilor de la Ankara, dar, în final, SUA vor pune umărul la a îndeplini într-o oarecare măsură visul lui Erdogan.
Problema cea mai mare rămâne însă Rusia. Moscova încearcă să zgaltie din răsputeri Alianța Nord-Atlantică în așteptarea celei mai mici fisuri în blocul NATO.
în cazul în care o zonă închisă traficului aerian va fi creată deasupra regiunii orașului Alep, iar Turcia, stat membru NATO, va fi responsabilă cu protecția ei, atunci va avea și curajul să doboare avioanele rusești care violează acest spațiu aerian?
La Bruxelles, Erdogan a fost auzit spunând „un atac al Rusiei împotriva Turciei înseamnă un atac împotrivă NATO”, dar dacă celelalte state membre nu au de gând răspundă unei astfel de agresiuni, credibilitatea Alianței Nord-Atlantice ar fi făcută țăndări.
Ori acesta ar fi un eveniment care ar răspunde întru totul speranțelor lui Vladimir Putin.