Ziua în care facebookul a învins propaganda, iar moldovenii au refuzat să fie luați de proști

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cunosc câţiva băieţi din România, specialişti în comunicare şi tehnologii politice, care au trecut Prutul şi lucrează pentru oligarhii politicieni din Chişinău. Lucrează pentru domnul Plahotniuc, pentru domnul Filat… Deştepţi băieţii. De curând, cei din propaganda domnului Plahotniuc au dat-o în bară rău de tot.

Băieţi, v-o spun deschis, sunteţi pe punctul de a-l da jos pe şeful vostru, cel care vă plăteşte salariile mari. Pentru că, în demenţa voastră tehnologico-politică, aţi reuşit să-l expuneţi pe boss-ul mare furiei populaţiei sărăcite. Nu ştiu dacă realizaţi amploarea dezastrului. Ce aţi văzut duminică în PMAN e pistol cu apă. Sunt convins că azi, luni, domnul Vlad Plahotniuc vă bagă în şedinţă şi vă scutură binişor penele. Îmi povesteau unii că este un maniac al controlului. Că vă cheamă şi pe la 2 noaptea… Probabil aţi avut deja o şedinţă nocturnă dificilă.

Băieţi, nu ştiu cine a decis că trebuie să se pună toate tunurile mediatice pe Platforma DA, dar a fost o greşeală uriaşă. Sincer, de la distanţă, din Bucureşti, v-am simţit prezenţa prin fiecare informaţie transmisă de trompetele domnului Plahotniuc (analişti, jurnalişti, bloggeri). Să le explic şi cititorilor blogului meu cum munciţi. Dragilor, specialiştii în propagandă îşi fac de regulă un fel de plan de luptă. Se adună într-o şedinţă şi creează nişte predicate, nişte idei, informaţii. Ele pot fi adevărate sau parţial adevărate. De pildă: „platforma DA este susţinută de teroriştii din Donbas”.

Informaţia este publicată contra unei sume modice pe un blog apropiat teroriştilor din Donbass. Băieţii trimit apoi un mail cu acest predicat bloggerilor, analiştilor, jurnaliştilor cumpăraţi. Atenţie, bloggerilor, analiştilor, jurnaliştilor nu li se spune cum să vorbească despre asta. Nu li se dă texte pe care să le publice. Li se spune doar că trebuie să vorbească anume despre acest predicat. Astfel se stabilesc şi două obiective. Unu, să înece în mizerie oamenii din platforma DA. Doi, să abată atenţia publicului de la corupţie, scandal, furtul miliardului. Aşadar, manipulare curată. Propagandă pură.

Ca să îţi dai seama cine sunt bloggerii, analiştii, jurnaliştii din buzunarul domnului Plahotniuc, nu trebuie decât să vezi cine toacă un astfel de predicat. Oamenii care vă intoxică de pe Facebook, de la televizor, de pe paginile lor personale primesc bani pentru propagandă. Ei sunt plătiţi să vă manipuleze. Pe Facebook am încercat un exerciţiu. I-am întrebat pe ”prietenii virtuali” care sunt bloggerii, analiştii anti-protest, angajaţi de Vlad Plahotniuc. Ce mi-au răspuns oamenii, vedeţi aici. Sunt de acord cu lista respectivă în proporţie de 90 la sută.

Se pare că există o limită a toleranţei la manipulare în cazul moldovenilor. După cum demonstrează şi exerciţiul meu de pe Facebook, oamenii au mirosit manipularea. Cireaşa de pe tort a fost concertul de la Moldexpo. Atunci chiar s-au simţit prostiţi pe faţă. Dacă până în acel moment mulţi spuneau că nu au încredere în organizatori şi nu merg să protesteze împotriva corupţiei, după anunţarea concertului s-a întâmplat ceva. Un declic. Nehotărâţii au decis să meargă la protest. Nu le-a mai păsat de manipulare. Au neglijat-o. Analiştii, bloggerii, jurnaliştii propagandişti vorbeau în gol. În acel moment, în Moldova Facebook-ul a învins propaganda, fie şi pentru o zi. Un prieten mi-a spus că scandalul acesta cu propaganda lui Plahotniuc a fost similară campaniei electorale prezidenţiale din România. Atunci Ponta îl toca pe Iohannis prin intermediul jurnaliştilor, a analiştilor săi cu toată forţa. Rezultatul? Iohannis este astăzi preşedinte, Ponta – la DNA.

Băieţii domnului Plahotniuc, în loc să-i lase pe cei din DA să-şi facă damblaua, să nu-i preseze, să nu arunce banii pe concerte, au ales calea războiului propagandistic. Rezultatul? Cel puţin 50 de mii de oameni în PMAN şi nişte corturi de care domnul Plahotniuc nu are voie să se atingă. Băieţi din propagandă, aţi pierdut pe mâna voastră. Moldovenii nu sunt chiar aşa de uşor de manipulat cum v-aţi gândit. Da, aveţi bloggeri pe care să-i folosiţi, da aveţi televiziuni unde să lansaţi tot felul de tehnologicii propagandistice, dar aţi dat-o în bară. Şi, credeţi-mă, nu este decât începutul. În loc să distrugeţi DA, aţi făcut din această platformă un partid politic.

Vitalie Cojocari


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...