Xavi, ales cel mai bun jucător al lunii septembrie în campionatul Qatarului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fotbalistul spaniol Xavi, în vârstă de 35 de ani, a fost ales cel mai bun jucător al lunii septembrie în campionatul Qatarului, a anunţat Al-Sadd, clubul la care mijlocaşul este legitimat din vară.

Autor a două pase decisive în ultima etapă de campionat, fostul mijlocaş emblematic al Barcelonei a fost ales jucătorul lunii septembrie de către Qatar Stars League (QSL). Xavi a marcat până acum un gol pentru Al-Sadd, neînvinsă în campionat, unde ocupă locul 3 după 3 etape.

După ce a evoluat numai la Barca, Xavi a semnat la începutul lui iunie un contract de doi ani cu Al-Sadd.

Mijlocaşul catalan este cel mai titrat fotbalist din istoria naţionalei Spaniei (un titlu mondial, două europene), precum şi a Barcelonei, pentru care a disputat aproape 800 de de meciuri oficiale. Xavi a câştigat 25 de trofee de la debutul său la prima echipă a Barcei, în 1998.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...