(VIDEO) Tentativă eșuată de export fictiv a merelor din Republica Moldova în Rusia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Inspectorii vamali au depistat două tentative de realizare frauduloasă a exportului fictiv din Republica Moldova în Federația Rusă.

Un agent economic, în complicitate cu o firmă de transportatori din Ucraina, a încercat să exporte ilegal mere din Republica Moldova. Tentativa sa însă a fost depistată de oamenii legii.

Primul caz a fost înregistrat la postul vamal Otaci. Pentru perfectarea procedurii de export s-a prezentat un autocamion de model DAF înregistrat în Ucraina, care conform actelor de însoțire transporta mere în stare proaspătă.

În temeiul indicatorilor analizei de risc, inspectorii vamali au dispus cântărirea mijlocului de transport. Greutatea camionului nu a corespuns cu cea indicată în actele de însoțire. Ulterior a fost dispusă efectuarea controlului detaliat al compartimentului marfar și s-a stabilit că acesta este gol – marfa lipsea.

Cu un interval de câteva ore, colaboratorii Secţiei echipe mobile Nord, acţionând în baza informaţiei operative, în preajma postului vamal Otaci au stopat regulamentar pentru efectuarea controlului de rigoare un autocamion. Ca și în primul caz unitatea de transport era cu numere de înmatriculare ucrainești.

Inițial, șoferul a refuzat să se supună procedurii de control și a fugit de la fața locului, însă ulterior a revenit şi a asistat la controlul actelor şi a compartimentului marfar. Ca şi în primul caz a fost stabilită lipsa mărfii, care de facto era indicată în actele de însoțire.

Conform cercetărilor preliminare, în ambele cazuri agentul economic intenţiona să realizeze export fictiv, apoi să beneficieze de restituirea nemotivată a TVA la cota-0, de la bugetul de stat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...