(VIDEO) S-a lansat ”Lista Neagră a Justiției din Moldova”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

”Voluntarii Antimafie”, membri ai Partidului Mișcarea Populară Antimafie , au lansat astăzi o campanie pe care au denumit-o ”Lista Neagră a Justiției din Republica Moldova”.

Campania a fost lansată în fața ”Curții de Apel” Chișinău, inițiatorii ei explicându-și gestul prin faptul că ”Curtea de Apel Chisinau, nu este altceva decât Cuibul Mafiei! Este una din cele mai distrugătoare instituții, care a profanat Constituția și toată Legislația Republicii Moldova! A devalorizat rolul esențial al Justiției – cel de a construi un fundament trainic al normelor morale și juridice capabile să țină în frâu violența și infracționalitatea”.

Totodată, ”Voluntarii Antimafie” au amintit opiniei publice despre controversatul Ion Pleșca, șeful Curții de Apel: ”Poate un cetățean să aibă încredere în actul de justiție din această instituție în momentul în care în fruntea ei stă Ion Pleșca – vânătorul din Pădurea Domnească, cel care este subiectul unu dosar penal? Poate cetățeanul să aibă încredere în această instituție condusă de cel care a cărat banii de la Plahotniuc la Urechean pentru ca acesta sa-i cedeze lui Plahotniuc funcția de Procuror General atunci când a fost numit Zubco?”.

”Pleșca, ca și toți judecătorii, este direct dezinteresat în implementarea proiectului de distribuire aleatorie a dosarelor prin PIGD finanțat din banii poporului American – 24 mln de dolari. Ambasadorul SUA William Moser a declarat oficial ca doar 12% din dosare sunt repartizate în mod aleator. Astfel, restul cad sub suspiciune de comandă. Pleșca personal indică care dosar la ce complet de judecata să fie direcționat” se mai arată în declarația membrilor partidului condus de Sergiu Mocanu.

”Voluntarii Antimafie” declară că acțiunea pe care o inițiază astăzi are drept scopuri finale instaurarea Misiunii Supremației Legii și a unui Tribunal Public, condus de judecători europeni, care să-i tragă la răspundere pe judecătorii din Moldova care sunt corupți.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...