(VIDEO) OSCAR 2015: Cine sunt marii favoriți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Birdman” , comedie neagră a regizorului Alajandro Inarritu, rămâne favorit la categoria „Cel mai bun film”, cu trei zile înainte de gala premiilor Oscar, urmat de „Boyhood”, odă închinată copilăriei de Richard Linklater, Potrivit Goldderby.com, site specializat în pronosticuri la Oscar.

Cele două filme sunt nominalizate la nouă și, respectiv, șase categorii ale râvnitelor premii. „Birdman” a câștigat deja la SAG Awards (premiile actorilor de la Hollywood), la DGA Awards (regizori) și la PGA (producători).

„Boyhood” a triumfat la Golden Globes și la BAFTA, premiile cinematografiei britanice, amintește joi France Presse.

Potrivit Goldderby.com, ceilalți candidați — „The Grand Budapest Hotel” de Wes Anderson, „American Sniper” de Clint Eastwood, „Imitation Game” de Morten Tyldum și „Selma” de Ava DuVernay — sunt creditați cu cel mult 2% șanse să câștige râvnita statuetă la categoria „Cel mai bun film„.

În privința actorilor, Eddie Redmayne, care interpretează rolul astrofizicianului Stephen Hawking în „The Theory of Everything”, se află în fruntea preferințelor, urmat de Michael Keaton („Birdman”).

La actrițe, se pare că Julianne Moore va câștiga în sfârșit statueta, după cinci nominalizări, datorită interpretării pline de delicatețe a unei femei bolnave de Alzheimer în „Still Alice”.

La categoria actori în roluri secundare, în fruntea pronosticurilor se află Patricia Arquette în „Boyhood” și J.K. Simmons în „Whiplash”.

Vincent Brook, profesor la UCLA School of Theater, Film and Television, amintește totuși că „uneori apar mari surprize la filme, ca și la actori”, adăugând că înainte exista mai des un învingător care câștiga tot, cum a fost „Ben Hur”, laureat a 11 premii Oscar.

„În ultimii ani, se pare că a intervenit o schimbare, premiile fiind distribuite la producții diferite”, arată Brook, dând ca exemplu anul trecut, când premiul pentru regie i-a fost atribuit lui Alfonso Cuaron pentru „Gravity”, și nu lui Steve McQueen („12 Years a Slave”). „S-ar putea să asistăm din nou la o separare între cele două Oscaruri, unul pentru ‘Boyhood’ și celălalt pentru ‘Birdman’”, a încheiat el.

La categoria „Cel mai bun documentar„, favorit este „Citizenfour”, regizat de Laura Poitras, despre Edward Snowden și programul de supraveghere american.

Site-ul de pronosticuri dă ca favorită la categoria „Cel mai bun film străin„ pelicula poloneză „Ida”, care prezintă viața unei viitoare călugărițe ce află că are origini evreiești și pornește în căutarea trecutului său, urmată de „Timbuktu” al regizorului Abderrahmane Sissako (Mauritania), una din producțiile favorite la premiile Cesar.

Votul membrilor Academiei s-a încheiat marți seară. Doi parteneri ai cabinetului de audit PriceWaterhouse Coopers urmează să supervizeze numărarea lor și să supravegheze plicurile ce vor fi deschise duminică.

Gazda galei Oscar din acest an va fi actorul Neil Patrick Harris („How I met your mother”, „Gone Girl”), care are greaua misiune de a-i succeda popularei Ellen DeGeneres, dar care are și multe atuuri: cântă, dansează și este magician.

La ceremonia de la Dolby Theatre va cânta și Lady Gaga, iar pe scenă vor urca actorii Jennifer Aniston, Eddie Murphy, Sienna Miller, David Oyelowo, Chris Pratt, John Travolta și Marion Cotillard pentru a înmâna premii.

Cea de-a 87-a ediție a premiilor Oscar, una din cele mai urmărite din lume, va avea loc duminică la Dolby Theater din Hollywood.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...