(VIDEO) Mărturii cutremurătoare ale membrilor Statului Islamic: Jihadişti la 15 ani, femei violate şi Europa sub teroare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Trei militanţi ai Statului Islamic au vorbit cu un jurnalist italian despre viaţa pe care au dus-o în gruparea jihadistă.

Daily Record arată că aceştia au abordat teme precum violurile şi crimele oribile.

Ei au vorbit dintr-o închisoare aflată în apropierea oraşului Kirkuk din Irak, iar un jihadist a făcut un pronostic sumbru pentru Europa, susţinând că Statul Islamic va prelua frâiele Bătrânului Continent.

Ucideţi homosexualii, violaţi femeile

Muhenet, în vârstă de 30 de ani, a mărturisit că s-a alăturat Statului Islamic pentru că primea un salariu lunar de 300 de dolari, depăşind remuneraţia pe care o obţinea ca zidar.

„Am fost capturat în zona sultanului Abdullah. Eram cu încă trei persoane când au început bombardamentele. Ceilalţi s-au aruncat în apă şi s-au salvat. Eu nu ştiu să înot, aşa că am rămas pe loc şi m-au prins.

Filozofia lor e să omoare toţi duşmanii, cum ar fi şiiţii. Creştinii trebuie să se convertească la islam. În caz contrar, trebuie să plătească pentru a locui în Statul Islamic, altfel vor fi ucişi”, a explicat bărbatul, în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni italiene.

El a fost întrebat ce se întâmplă cu cei care nu fac ceea ce zic jihadiştii, răspunzând că toţi sunt ucişi, în special cu pietre, adăugând faptul că în Coran se stipulează că toţi homosexualii trebuie ucişi.

Reporterul vrea să afle şi ce se întâmplă cu fetele Yazidi, care adesea devin sclavele sexuale ale membrilor Statului Islamic.

„Ele sunt luate prizoniere, iar cele care nu se convertesc la islam sunt violate. Fiecare dintre noi primeşte câte o femeie, în schimbul unei sume. Preţul e de cam 800 de dolari, dar variază în funcţie de cât sunt de frumoase”, a menţionat acesta.

Bărbatul a fost întrebat de reporter şi dacă teroriştii se pot extinde în Europa, moment în care expresia feţei sale s-a transformat radical.

„Islamul se va extinde foarte curând. Va ajunge în Europa şi la alte naţiuni, iar legile Coranului vor guverna. Femeile din Europa vor fi obligate să poarte voal”, a susţinut prizonierul.

Bărbatul a insistat asupra faptului că occidentalii duc o viaţă păcătoasă, deoarece nu se supun legilor Coranului şi a adăugat că oricine bea bere e ucis.

„Îmi pare rău de creştinii care sunt ucişi, deoarece puteau să trăiască dacă se converteau la islam. Sufăr puţin, era bine dacă făceau asta”, a mai spus Muhenet.

La final, şi-a cerut scuze faţă de jurnalistul italian şi a adăugat că speră ca acesta să se convertească la islam.

Jihadist de doar 15 ani

Ulterior, un alt prizonier soseşte în faţa jurnalistului. Numele lui e Abdullah şi are doar 15 ani.

„Înainte să fiu recrutat, eram în primul an de liceu. Nişte prieteni de-ai mei au intrat în contact cu Statul Islamic, aşa că m-am alăturat şi eu”, a mărturisit băiatul.

El a negat faptul că a fost antrenat înainte să intre în luptă. „Au venit la un moment dat nişte lideri ai grupării, pentru a ne învăţa despre unele arme. Iar uneori participam la nişte adunări, unde ne învăţau valorile Statului Islamic. Ne spuneau că alcoolul, ţigările şi prostituatele reprezintă păcate mari şi că americanii şi celelalte state occidentale reprezintă duşmanul”, a mai spus tânărul.

Abdullah şi-a amintit că atunci când Statul Islamic a venit pentru prima dată în Mosul, străzile erau pline de oameni morţi. El i-a mai povestit jurnalistului că a fost împuşcat în spate şi că a tras cu arma de câteva ori.

Dar băiatul regretă că s-a alăturat jihadiştilor, precizând că ar prefera să joace fotbal şi să se uite la televizor decât să poarte bătălii.

„Nu ştiu ce se va întâmplă cu mine”, a mai spus Abdullah.

Plin de regrete

Ultimul care apare în faţa jurnalistului italian este un prizonier irakian, pe nume Yasir Sin Ahmed, care are 19 ani.

Tânărul a povestit că a fost recrutat acum ceva vreme şi că nu prea ştia ce înseamnă jihadul, dar a crezut că face ceea ce trebuie.

„În moschee ni s-a spus ceva de jihad şi paradis. Am crezut că e în regulă”, a mărturisit acesta.

Ulterior, el a menţionat că părinţii săi sunt morţi şi că regretă că s-a alăturat Statului Islamic.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...