Jose Salvador Alverenga, care susţine că a plutit în derivă timp de 13 luni în Pacific, a declarat pentru AFP că s-a gândit la sinucidere pentru a pune capăt calvarului pe care îl trăia, dar speranţa că îi va revedea pe cei dragi şi va mânca tortilla l-a determinat să reziste.
Jose Salvador Alverenga, pescar în Mexic, a fost recuperat de o patrulă a poliţiei Insulelor Marshall, de pe un atol izolat pe care a eşuat joi barca sa de şapte metri lungime, la încheierea unui periplu de aproape 12.500 de kilometri.
„Nu voiam să mor de foame„, a declarat pentru AFP acest bărbat în vârstă de 37 de ani, care s-a exprimat în spaniolă şi care în prezent este spitalizat la Majuro, capitala arhipelagului din Pacificul de sud, pentru a-şi recăpăta forţele.
„Au fost momente în care m-am gândit să mă sinucid dar mi-a fost teamă„, a declarat el, un catolic fervent, ridicând braţele spre cer.
Înfometat, el a visat de mai multe ori mâncărurile preferate. „Şi apoi mă trezeam şi tot ce vedeam erau soarele, marea şi cerul. Visul meu de un an este să mănânc o tortilla (specialitate a bucătăriei mexicane) de pui şi plină de alte lucruri”.
Totodată, postul de televiziune CNN a pezentat un reportaj în care sunt inserate declarații ale mai multor apropiați ai lui Alverenga
În afară de hrană, îi lipseau părinţii săi, el afirmând că nu este căsătorit, dar că are o fiică, Fatima, de care îi este foarte dor.
Originar din Salvador, el locuieşte de 15 ani în Mexic.
Contactată de CNN în Salvador, mama naufragiatului, Maria Julia Alvarenga, i-a „mulţumit lui Dumnezu pentru că (fiul ei) este în viaţă„. „Suntem mai mult decât bucuroşi”, a declarat ea emoţionată.
Pescarul, angajat al unei companii numite „Camaronera de la Costa”, a povestit că plecase să pescuiască rechin la 24 decembrie 2012 cu un însoţitor în vârstă de 15-18 ani, „Xiguel”, când rafalele puternice de vânt au împins departe de coastă, în larg, barca în care se aflau şi al cărei motor a cedat.
La amintirea tânărului, care a murit după patru luni pentru că nu se putea hrăni cu carne crudă de pasăre, sânge de broască ţestoasă şi urină, privirea supravieţuitorului s-a întunecat.
„Nu reuşea să îşi păstreze în stomac hrana crudă şi vomita fără încetare. Am încercat să îi spun să mănânce ţinându-se de nas, dar nu a mers„.
Alverenga a explicat că tovarăşul său a murit de foame şi că i-a aruncat cadavrul peste bord: „ce altceva puteam să fac?”.
Pentru a nu pierde total noţiunea timpului, naufragiatul urmărea traiectoria soarelui pe cer, dar a sfârşit prin a pierde şirul săptămânilor şi lunilor.
Periodic, el auzea cum coca modestei sale ambarcaţiuni loveşte vreun obiect şi de fiecare dată era vorba despre carapacea unei broaşte ţestoase de mare.
„Puteam să mă aplec să o prind. Am prins multe în acest fel„, a declarat el, precizând că prindea şi păsări marine.
„Cel mai dur a fost că am fost nevoit să îmi beau urina când nu a mai plouat timp de trei luni„, a mărturisit el.
În formă relativ bună după acest periplu interminabil, pescarul a povestit cât de bucuros a fost când a zărit în depărtare minusculul atol Ebon, pe care se vedea acoperişul unei case.
„M-am grăbit şi am cerut ajutor„, a declarat el, în timp ce doi locuitori din Insulele Marshall au descoperit un bărbat îmbrăcat doar în lenjerie de corp zdrenţuită.
Cu părul lung şi nebărbierit, Jose Salvador Alverenga a debarcat la Majuro, cu ajutorul unui infirmier, la bordul unei patrule a poliţiei.