(VIDEO) Manchester City a câștigat Cupa Ligii Angliei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Manchester City, la care Costel Pantilimon a fost titular, s-a impus, cu puțin timp în urmă, scor 3:1, în finala Cupei Ligii Angliei, disputată împotriva celor de la Sunderland.

Sunderland a încept mai bine primul lor meci pe noul ”Wembley”, deschizând scorul, surprinzător, în minutul 10, prin Fabio Borini. Până la pauză City nu și-a confirmat statutul de favorită, ”cetățenii” neavând prea multe ocazii.

Echipa lui Manuel Pellegrini a revenit mult mai bine de la vestiare, instalându-se în atac și egalând în minutul 55, printr-un gol senzațional al lui Yaya Toure. Reușita ivorianului ar putea lejer concura la cea mai frumoasă din acest an.

Peste doar un minut City a trecut în avantaj, în urma unei alte reușite de senzație, de data aceasta purtând semnătura lui Samir Nasri.

Până la final ”cetățenii” s-au retras în apărare, iar Sunderland a atacat steril, neputând crea prea mult pericol la poarta lui Costel Pantilimon.

În prelungiri Jesus Navas a marcat pentru 3:1, în urma unui contraatac, aducând astfel a 3-a Cupă a Ligii din istorie pentru Manchester City.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...