Un parlamentar australian din cadrul partidului conservator aflat la putere i-a cerut partenerului său să se căsătorească luni, imediat după transmiterea către Camera Reprezentanţilor a unui proiect de lege care legalizează căsătoriile între persoane de acelaşi sex, relatează AFP citat de News.ro.
Tim Wilson – care este logodit, potrivit presei, cu Ryan Bolger de nouă ani – abia şi-a reţinut lacrimile atunci când i-a mulţumit prietenului său că a suportat atât de mult timp dezbateri pe tema mariajului gay.
„În primul meu discurs, am definit relaţia noastră prin inelul pe care-l purtăm la mâna stângă”, a declarat acest reprezentant în vârstă de 37 de ani. ”Atunci nu mai rămâne decât un lucru de făcut: Ryan Patrick Bolger, vrei să te căsătoreşti cu mine?”.
Acesta, care se afla în galeria publicului, a răspuns ”da” în aplauzele asistenţei.
„A fost un «da», un «da» deschis şi puternic”, a declarat preşedintele Camerei Rob Mitchell. Întreaga scenă a fost filmată.
Proiectul de lege urmează să fie aprobat fără dificultate de Camera inferioară a Parlamentului înainte de Crăciun, după ce a fost adoptat săptămâna trecută de Senat cu o largă majoritate.
Here’s the moment Tim Wilson proposed to his partner in the House of Representatives pic.twitter.com/WUJOAgyDRA
— Osman Faruqi (@oz_f) December 4, 2017