(VIDEO) Avionul Solar Impulse 2, alimentat cu energie solară, a stabilit un record de distanță

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Avionul Solar Impulse 2 (SI2) a aterizat marți în India, a doua etapă a istoricului înconjur al lumii fără carburant, stabilind un prim record de distanță, au anunțat organizatorii zborului, preluați de AFP.

Plecat de pe aeroportul din Muscat (capitala sultanatului Oman) la 06h35 (02h35 GMT), aparatul revoluționar care funcționează exclusiv cu energie solară a parcurs 1.465 de kilometri în mai puțin de 16 ore, până la Ahmedabad, orașul principal din statul Gujarat (vestul Indiei). La comandă a fost Bertrand Piccard (57 de ani), inițiatorul proiectului.

A fost cea mai lungă distanță parcursă de un avion alimentat cu energie solară din istoria aviației, recordul urmând să fie validat de Federația Aeronautică Internațională pentru a fi considerat valabil. Precedentul record fusese stabilit în 2013 de pilotul André Borschberg cu primul prototip al acestui avion solar, SI1, la traversarea Statelor Unite, distanța parcursă fiind atunci de 1.386,5 kilometri.

Recordul stabilit marți ar trebui să fie depășit de câteva ori în cursul periplului SI2 în jurul lumii, la zborurile deasupra oceanelor Pacific și Atlantic. Echipajul va rămâne patru zile la Ahmedabad, zburând apoi spre Varanasi, tot în India.

Avionul va parcurge în total 35.000 de kilometri, cu o viteză modestă (între 50 și 100 de kilometri pe oră), survolând două oceane. Călătoria, efectuată la maxim 8.500 de metri altitudine, va dura cinci luni, dintre care 25 de zile de zbor efectiv, revenirea fiind prevăzută la Abu Dhabi, la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august. Prevăzut să aibă loc în 12 etape, înconjurul lumii este punctul culminant al cercetărilor efectuate de Borschberg și Piccard timp de 12 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...