Veniturile bugetare în 8 luni sunt cu 788 de milioane de lei sub programul planificat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Venituri bugetare în primele opt luni ale anului au depăşit 17,910 miliarde de lei, în creştere cu 2,3% faţă de perioada similară din anul trecut, dar cu 788,1 de milioane de lei mai puţin decât suma planificată, adică veniturile bugetare au acoperit 95,8 la sută din prevederile inițiale.

Din aceste venituri, 1,018 miliarde de lei au fost încasate din proiectele finanţate din surse externe, iar granturile au atras aproape un miliard de lei.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, cheltuielile statului au atins 19,191 miliarde de lei, ceea ce constituie cu 8% mai mult decât în anul trecut, dar cu aproape 19% mai puţin decât s-a planificat.

În perioada de referință, deficitul bugetului a fost de 1,28 miliarde de lei, în condițiile în care pentru acest an a fost planificat un deficit de 4 miliarde de lei.

Surselor externe, în valoare de 1,232 milioane de lei, şi resursele pe conturile bugetului de stat care au ajuns până la 2,422 miliarde de lei au acoperit, în mare parte, deficitul bugetar.

Statul a fost în stare să acorde din resurse proprii doar 362,6 milioane de lei, inclusiv 19,1 milioane de lei – din privatizare.

Datoria internă a statului a atins 7,225 miliarde de lei, majorându-se timp de opt ani cu 149,5 milioane de lei. Pentru acoperirea acesteia s-au alocat 394,1 milioane de lei, ceea ce constituie 91,4% din suma planificată.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...