Val Butnaru: Scrisoare deschisă unei slugi ilustre a mafiei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Am intitulat acest text „Scrisoare deschisă…”, fiindcă în felul acesta îmi iau rămas bun definitiv de la un fost prieten. Încercările mele anterioare de a apela la conştiinţa lui au fost ignorate delicat. Cristi Tabără, este pentru ultima dată când îţi vorbesc în public. „Ultima dată”, ştiu, sună patetic şi desuet, dar o fac tocmai din motivul că am pierdut orice speranţă că poţi redeveni omul de treabă pe care l-am cunoscut acum câţiva ani. Cred că înţelegi de ce nu mă interesează buhăieşii media plătiţi de Plahotniuc, dar am ales să-ţi adresez ţie o „Scrisoare deschisă”.

Dacă până duminica trecută încercai să te opui spiritului protestatar din Republica Moldova într-un stil machiavelic, afirmând că le dai dreptate bieţilor oameni de rând, dar nu-i înţelegi pe liderii Platformei DA, după acţiunea din 24 aprilie ţi-ai dat arama pe faţă definitiv. Spui că nu înţelegi de ce protestează oamenii în condiţiile în care actuala guvernare face atâtea lucruri bune? Să-ţi explic. Un partid – PD – a luat la alegerile trecute ceva mai mult de 10 la sută din voturi, dar într-un an a reuşit să preia controlul asupra acestui stat nefericit: majoritate parlamentară, guvern, mass-media, procuraturi, instanţe de judecată. Cum a înfăptuit PD aceste minuni? Cumpărând deputaţi din alte fracţiuni, şantajând persoane incomode, plătind cu bani grei ziarişti vânduţi.

PD, ca partid, nu dispune de asemenea sume uriaşe. Banii sunt ai lui Plahotniuc, cel care te plăteşte şi pe tine din miliardul subtilizat. Banii lui Plahotniuc sunt furaţi din bani publici, adică ai noştri, ai tuturor. Sunt sigur că ştii şi fără mine aceste lucruri. De ce, dar, teologul Tabără nu îndrăzneşte să vorbească la Publika despre aceste păcate fundamentale ale lui Plahotniuc? Te asigur că dacă o asemenea porcărie ar fi fost făcută de cineva din Platforma DA, aş fi fost primul care ar fi strigat despre asta. Aşa cum am fost primul care a vorbit despre derapajele coaliţiei declarat proeuropene, după ce i-am sprijinit până a veni ei la putere în 2009.

Cristi, cum ţi se întoarce limba în gură să vorbeşti despre „dezordini în masă” la protestul din 24 aprilie când, de fapt, am văzut cu toţii înscenarea abjectă pusă la cale de guvernarea pe care o lauzi? De ce n-ai scos niciun cuvânt despre îngrădirea dreptului cetăţenilor la libera circulaţie, de exemplu? Cred că ştiu răspunsul. Probabil din acelaşi motiv din care n-ai să le spui telespectatorilor tăi că Marin Ciobanu, directorul zonei economice Bălţi, a fost destituit doar pentru faptul că a început să vorbească despre fărădelegile guvernării criminale. Mai mult, am aflat azi că lui Marin Ciobanu i s-au intentat imediat trei dosare penale şi din cauza asta a fost nevoit să „dispară”. Cristi, oare nu vezi că din cauza mafiotului care te plăteşte din R. Moldova „dispar” cei mai valoroşi oameni? Oare nu simţi suflarea sufocantă a dictaturii?

Te întrebi nedumerit de ce o „anume televiziune” îi tot îndeamnă pe oameni să protesteze? În primul rând, nu te-am auzit să-ţi pui astfel de întrebări când lucrai la această „anume televiziune”. În al doilea rând, ştii de ce o facem – ca să scăpăm de căpcăun – numai că eşti plătit, triplu decât la Jurnal, ca să minţi cu neruşinare.

Ţi s-a ordonat să-l ataci pe Andrei Năstase şi asta faci cu mult zel. Cristi, habar n-ai cum trebuie atacat Andrei Năstase! Dacă vrei, te pot ajuta. El ar trebui să fie mai receptiv la criticile ce i se aduc. Chiar dacă binevoitorii îi aduc aceste critici doar lui, şi nu altor actori politici apăruţi recent, oricum trebuie să fie mai flexibil. El trebuie să înveţe să răspundă la întrebările presei. Chiar dacă-i are în faţă doar pe buhăieşii media ai mafiotului, oricum, asta e regula – le răspunzi cu răbdare. Şi Năstase trebuie să însuşească regula.

Încheind, te rog foarte mult, Cristi, nu ne mai speria cu pericolul rus. Noi ne confruntăm din naştere cu acest pericol, dar, spre deosebire de tine, ne-am opus şi ne opunem acestuia fără să fim plătiţi de mafie. Dacă vrei cu adevărat să diminuezi acest pericol, cere-i lui Plahotniuc să nu mai retransmită cel mai nociv, cel mai antieuropean şi mai antiromânesc post moscovit – Pervîi Kanal. Ai s-o faci? Să dea Domnul, dar nu cred.

Rămâi cu bine, Cristi. Cu iertare, dar n-am reuşit să-ţi spun tot ce cred despre prestaţia ta în slujba răului.

Ne al tău, Val Butnaru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...