Un submarin rus, considerat unul dintre cele mai performante din lume, a ajuns în Marea Neagră

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un submarin nou diesel „Novorossiisk” din proiectul 636.3 „Varșavianka” a intrat miercuri în Marea Neagră, în cadrul eforturilor marinei ruse de a crea o unitate de submarine în această zonă, a anunțat un purtător de cuvânt al flotei, Nikolai Voskresenki.

„Noul submarin diesel al Flotei Mării Negre ‘Novorossiisk’, care după testele de rutină a plecat de la Poliarnîi spre Novorossiisk, a traversat liber strâmtorile Bosfor și Dardanele și a intrat astăzi (miercuri) în Marea Neagră”, a indicat acesta, adăugând că, în câteva zile, noul submersibil urmează să ajungă la locul său permanent de staționare — baza navală din Novorossiisk — port rusesc la Marea Neagră.

Plecat la 10 august din Poliarnîi (regiunea Murmansk/nord-vestul Rusiei), unde a fost supus unei serii de teste, inclusiv tiruri cu rachete de înaltă precizie și cu o rază lungă de acțiune, submersibilul a traversat strâmtoarea Gibraltar la 26 august și a intrat în Marea Mediterană, provocând un mic incident diplomatic între Marea Britanie și Spania, scrie Agerpres.

Marea Britanie a fost nemulțumită de faptul că guvernul spaniol a permis submarinului rusesc să se alimenteze în portul strategic Ceuta (oraș autonom spaniol în nordul Africii) pe coasta mediteraneană, situat chiar în fața bazei navale britanice din Gibraltar, după cum a relatat The Independent la acea vreme.

„Novorossiisk” — considerat unul dintre cele mai silențioase din lume, supranumit „gaura neagră” — este primul dintr-o serie de șase submersibile din proiectul 636.3 „Varșavianka”, construite în mod special pentru Flotei Rusiei din Marea Neagră, ce dispune de două baze navale — una în Crimeea (peninsula ucraineană anexată în martie 2014 de Rusia) și a doua la Novorossiisk.

Construcția întregii serii de submersibile din acest proiect urmează să se încheie până în anul 2016, în cadrul eforturilor Rusiei de a-și consolida forțele navale de la Marea Neagră.

În urmă cu an, ministrul apărării rus Serghei Șoigu declarase că Rusia trebuie să desfășoare o formațiune „completă și autonomă” în zona Crimeei, ca urmare a crizei din Ucraina și a creșterii prezenței militare străine la frontierele ruse, potrivit RIA Novosti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...