Un nou caz de spionaj al SUA în Germania

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Justiția germană a anunțat miercuri că anchetează un nou presupus caz de spionaj, presa scriind că ar fi vorba de un militar care opera în favoarea SUA.

Ar fi deja al doilea astfel de caz în ultimele zile, după cel în care ar fi fost implicat un presupus agent dublu care lucra și pentru CIA, arestat săptămâna trecută.

Citește și: Nou scandal de spionaj între SUA și Germania

„Sub conducerea reprezentanților procurorului federal sunt efectuate de miercuri dimineață percheziții la domiciliul și biroul unei persoane suspectate de spionaj, în regiunea Berlin”,  a declarat un purtător de cuvânt al procurorului federal, citat într-un comunicat, precizând că nu a fost operată nicio arestare.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a indicat pentru AFP că „sunt desfășurate anchete în cadrul ministerului” vizând suspiciuni privind un al doilea caz de spionaj, confirmând astfel informații apărute în cotidianul Süddeutsche Zeitung.

Cotidianul Die Welt relatează la rândul său, mai direct, că al doilea presupus spion, care lucra în favoarea SUA, ar fi un soldat din armata germană Bundeswehr.

Primele dezvăluiri, apărute vineri, privind un colaborator al serviciilor de informații germane (BND) suspectat că ar fi lucrat pentru CIA au stârnit deja o iritare puternică la Berlin, unde exista o nemulțumire față Washington după descoperirea de anul trecut privind spionajul la scară largă practicat de agenția americană (NSA) și care a vizat, printre altele, și interceptarea telefonului mobil al cancelarului german Angela Merkel.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...