Un incident provocat de o maimuță a dus la moartea a 20 de persoane

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Confruntări etnice violente s-au încheiat cu moartea a cel puţin 20 de persoane în Sabha, un oraş din sudul Libiei, în urma unui incident ce a fost provocat de o maimuţă, potrivit unor surse medicale citate de BBC, scrie News.ro.

O maimuţă crescută ca animal de companie a atacat o elevă, iar familia acesteia a încercat să se răzbune pe stăpânul animalului. Trei tineri bărbaţi au fost ucişi – alături de maimuţă – în luptele iniţiale.

Au urmat mai multe zile de lupte violente între grupurile etnice Awlad Suleiman şi Guedadfa.

Numărul victimelor ar putea fi însă chiar şi mai mare de 20, deoarece au fost raportate doar decesele din rândul grupului etnic Awlad Suleiman.

Potrivit presei locale, tancuri, proiectile, obuze şi alte tipuri de armament greu au fost utilizate în tipul luptelor, în urma cărora cel puţin 50 de persoane au fost rănite.

Cei trei bărbaţi şi maimuţa – deţinută de unul dintre ei – se aflau în momentul producerii primului atac în comunitatea Guedadfa, acelaşi trib din care provenea şi fostul lider politic libian Muammar al-Gaddafi.

Din relatările supravieţuitorilor reiese că maimuţa a sfâşiat eşarfa pe care o elevă o purta pe cap şi apoi a zgâriat-o şi a muşcat-o pe tânără.

Relaţiile dintre cele două comunităţi etnice sunt tensionate de mulţi ani.

Sabha, aflat în sudul Libiei, o regiune adeseori neglijată de autorităţile de la Tripoli, a devenit în ultimii ani un centru important pentru traficul de imigranţi şi de armament.

Libia a devenit o ţară devastată de conflicte după alungarea de la putere a regimului Gaddafi în 2011.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...