Mafia anabolizantelor; Un deputat PLDM spune că este ținta unei campanii de denigrare: „Cred că și dosarele penale nu sunt peste deal”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul liberal democrat, Grigore Cobzac, care a dezvăluit schema privind implicarea conducerii Î.S. „Poșta Moldovei” în contrabanda cu anabolizante, spune că este ţanta unei campanii de denigrare şi nu exclude că în curând se va anunţa că pe numele său au fost intentate dosare penale.

„S-a început. Tăvălugul guvernării implicate pe deplin în ”afacerea” cu anabolizante, dar și preocuparea cum să rămână la guvernare în 2018, a ajuns și la mine, așa cum am comunicat anterior. S-a început cu denigrarea în presa aservită, dar cred că și dosarele penale nu sunt peste deal. Asta după ce practic toți cei care au depus mărturii în fața Comisiei parlamentare pentru investigarea transportului ilegal de anabolizante prin Î.S. ”Poșta Moldovei” sunt urmăriți penal, hărțuiți și arestați”, a recunoscut Cobzac.

Acesta spune că ştie cine sunt „executorii acestei comenzi politice atât la nivel local, cât și central, și mă angajez să vă informez despre toată prestația lor în această încercare de mușamalizare a unei scheme criminale”.

„De fapt, aceasta este „aprecierea” guvernării pentru cetățenii, care au denunțat ilegalități. În această confruntare ilegală cea mai principală arma a mea va fi transparența”, se mai arată în mesajul lui Grigore Cobzac.

Amintim că în aprilie, 2016, în Parlament a fost instituită o comisie de anchetă pentru investigarea activității Î.S. „Poșta Moldovei”, dar și implicarea conducerii întreprinderii în contrabanda cu anabolizante, după ce fostul angajat al companiei, Sergiu Cebotari a declarat că în cadrul întreprinderii funcționează o schemă de transportare a substanțelor anabolizante în UE și SUA.

Președinte al comisiei a fost numit deputatul PLDM, Grigore Cobzac, vicepreședinte al comisiei – liberalul Vladimir Cernac, iar secretarul comisiei a fost numit deputatul Platformei Social-Democrate, Anatolii Zagorodnîi. Din componența comisiei fac parte socialiștii Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, comunistul Vasile Panciuc, democrații Vladimir Andronachi și Marcel Răducan, dar și deputatul Nae-Semion Pleșca.

Conform rezultatelor comisiei, opiniile deputaților s-au divizat, regăsindu-se în două rapoarte: unul este considerat principal, semnat de deputații majorității parlamentare, care nu a găsit nici o dovadă precum că ”Poșta Moldovei” transportă substanțe interzise, iar altul – de alternativă, semnat de deputații din opoziție, care susțin că aceasta nu este singura fărădelege admisă de întreprindere. Legislatorii din opoziție insistă deja de câteva luni asupra examinării rezultatelor activității comisiei, însă deocamdată fără succes.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...