Un avion Airbus 300 s-a prăbuşit la aterizare, în Somalia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un avion de tip Airbus 300 s-a prăbuşit la aterizare luni, în Somalia, după ce a rămas fără combustibil, în urma unor încercări de a ateriza pe aeroportul din Mogadishu, relatează DPA.

Unul dintre cei şapte pasageri de la bord a fost rănit, iar avionul a fost avariat, a declarat Ali Hussein, un ofiţer de rang înalt din cadrul poliţiei.

Avionul, care sosea din Egipt, transporta alimente şi alte furnituri destinate trupelor Uniunii Africane (UA) staţionate în Somalia, a declarat un oficial din domeniul aviaţiei sub protecţia anonimatului.

El a precizat că avionul nu a putut să aterizeze deoarece aeroportul era închis pe timpul nopţii, iar pista nu era bine iluminată.

Autorităţile aviatice somaleze nu au fost informate despre sosirea avionului, a adăugat el.

Locuitori din Mogadishu s-au speriat din cauza zborului la joasă altitudine a avionului. Aeronava s-a îndreptat ulterior către regiunea Lower Shebelle, unde s-a prăbuşit la aterizare, la aproximativ 25 de kilometri sud de Mogadishu, a declarat un oficial sub protecţia anonimatului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...