ULTIMA ORĂ // Socialiștii sunt în ALERTĂ și anticipează DEMITEREA Guvernului Chicu: „Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu Maia Sandu în Parlament… Se pare că democrații încep propriul joc”

by D M
Distribuiti mai departe...

Președintele Partidului Democrat (PD), Pavel Filip, s-ar fi întâlnit astăzi la Parlament cu lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, scrie ziarulnational.md.

Cel puțin, așa afirmă deputatul socialist Bogdat Țîrdea. Acesta anticipează că s-ar pune la cale demiterea Guvernului Chicu, mai ales că democratul a avut în ultimele zile mai multe întrevederi cu ambasadorii occidentali acreditați în R. Moldova.

„Pavel Filip a avut zilele trecute întrevederi cu ambasadorii UE și SUA. Astăzi el a avut o întrevedere cu Maia Sandu la Parlament. Se pare că democrații încep propriul joc, care vizează demiterea Guvernului Chicu și formarea unei noi majorități parlamentare”, a scris Țîrdea pe canalul său de Telegram.

Acesta spune că democrații s-ar fi speriat după ce Igor Dodon a reiterat că primul decret al viitorului președinte trebuie să vizeze dizolvarea actualului Legislativ.

„Dar și aici este o neclaritate. Maia Sandu, la fel, va face tot posibilul pentru a dizolva Parlamentul. Reprezentanții PD pentru ea nu sunt decât niște „idioți utili”, pe care îi va arunca ca pe o măsea stricată după prezidențiale. Sandu își dorește mărirea fracțiunii sale, dar nu să împartă puterea cu cineva. Dar poate nouă ni s-a năzărit totul și nu este niciun joc?”, a mai scris Țîrdea despre partenerii de guvernare ai socialiștilor.

De menționat că liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a declarat ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, că PSRM și PD ar putea mima o ceartă în preajma alegerilor prezidențiale.

„Ei acuma vor mima un război între ei, între PD și PSRM, ca Dodon să arate că cetățenii vor alegeri anticipate și, iată, președintele țării face ceea ce vrea poporul. Este un joc politic ascuns pe moment. Dodon vrea cât mai repede alegeri anticipate, el știe că va pierde alegerile prezidențiale. Dodon va iniția acest subiect cu PD, cel puțin discută acum aceste subiecte de două zile. Dodon spune: haideți să inițiem aceste anticipate. Voi veți spune că sunteți cu Europa voi spune că R. Moldova trebuie curățată. Este un scenariu al lor”, a precizat Usatîi.

Sursa: ziarulnational.md


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.