Ultima discuție telefonică oficială între Timofti și Iohannis

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut miercuri o discuție telefonică cu Președintele României, Klaus Iohannis.

Cei doi șefi de stat au făcut un schimb de păreri pe marginea situației social-politice din România și Republica Moldova, inclusiv despre procesele electorale din cele două țări.

„În context, Nicolae Timofti s-a arătat încrezător referitor la desfășurarea corectă a scrutinului parlamentar din 11 decembrie din România, la care își vor exprima opțiunea de vot și alegătorii din stânga Prutului, care dețin cetățenie română”, se arată într-un comunicat al Președinției.

În mod special, șeful statului a accentuat necesitatea aprofundării dialogului Chișinău – București, în contextul adoptării în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a „Strategiei pe termen mediu şi lung privind relaţia României cu Republica Moldova”, a cărui perspectivă trebuie să devină una mai pragmatică și performantă.

La rândul său, Președintele României l-a asigurat pe Președintele Timofti că „țara sa va continua sprijinirea Republicii Moldova pe calea ireversibilă de integrare europeană, inclusiv prin susținerea avansării reformelor și consolidarea unor instituţii democratice, corecte și transparente”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...