Ucraina, în prag de război: Primarul Donețkului a părăsit orașul și s-a mutat la Kiev

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul Donețkului, Oleksandr Lukiancenko, a părăsit orașul și s-a mutat la Kiev, ca urmare a amenințărilor formulate la adresa sa, informează RIA Novosti.

„Din păcate, poziția mea nu-mi permite să fiu în Donețk (…) Sunt în Kiev și intenționez să apăr de aici interesele orașului”, a declarat Lukiancenko, citat de postul local de televiziune „Donbass”.

Primarul a precizat că a făcut acest lucru ca urmare a amenințărilor la adresa sa. Potrivit lui Lukiancenko, aceștia i-ar fi cerut să le asigure nevoile militare chiar și în detrimentul locuitorilor orașului.

Lukiancenko a declarat că se va afla la Kiev până când situația se va stabiliza, însă el rămâne în legătură permanentă cu toate departamentele administrației sale.

Menționăm că un avion de transport militar ucrainean a fost doborât luni de teroriștii proruși din estul Ucrainei, a anunțat serviciul de presă al autoproclamatei „republici Lugansk”, informația privind doborârea aeronavei fiind confirmată oficial și de către Kiev.

În același timp, Federația Rusă a declarat că nu vrea să aștepte punerea în aplicare a armistițiului din Ucraina și cere observatorilor OSCE să se deplaseze la granița ruso-ucraineană, la o zi după căderea unui obuz într-un oraș rus de la graniță ce s-a soldat cu un mort.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...