Trump a anunțat că a primit o „scrisoare minunată” de la Putin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele american ales Donald Trump a vorbit despre conversația pe care urmează să o aibă cu omologul rus, Vladimir Putin, în cadrul unui interviu cu The Wall Street Journal.

Trump a spus că, după alegerea sa, a primit mesaje de la cei mai mulți lideri mondiali, iar cu unii a avut chiar convorbiri telefonice. „De la preşedintele Rusiei am primit o scrisoare minunată, urmând să am cu el o conversație telefonică”, a precizat Donald Trump.

Președintele ales nu a dezvăluit alte detalii cu privire la conținutul scrisorii sau a viitoarei conversații, așa că nu știm ce îi va spune Trump lui Putin.

Știm însă ce îi va cere Putin. Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a dezvăluit în fața AP cum vede Moscova îmbunătățirea relațiilor americano-ruse după inaugurarea lui Donald Trump.

Astfel, Peskov afirmă că Rusia și SUA ar trebui să răspundă împreună provocărilor terorismului global. Pentru aceasta, spune el, cele două țări ar trebui să rezolve diferențele semnificative acumulate. „Dacă suntem suficient de înțelepți și vom începe dialogul, încercând să auzim preocupările reciproce, se va obține un real succes” ,a declarat Peskov.

Potrivit lui, în scopul restabilirii încrederii între cele două țări, Trump ar trebui să convingă NATO să se retragă de la frontierele rusești, ceea ce ar putea duce la „un fel de destindere în Europa”.

Apoi, Peskov a explicat că, fără cooperarea cu Rusia, Statele Unite ale Americii nu vor reuși să ajungă la o înțelegere politică în Siria.

Vorbind despre poziția SUA și a Occidentului despre Crimeea, Peskov a spus că, în Rusia, nimeni și niciodată „nu va fi gata să înceapă discuții cu privire la Crimeea” și că Rusia este dispusă să aștepte. Potrivit oficialului Kremlinului, Moscova înțelege că „partenerii europeni și din SUA au nevoie de timp ca să recunoască Crimeea”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...