Toate școlile din țară activează cu prezența fizică a elevilor

by D M
Distribuiti mai departe...

La data de 15 ianuarie, nici o instituție de învățământ general din țară nu activează la distanță din cauza carantinei, iar în autoizolare se află șapte clase, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 102, iar 1114 elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 163 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 86 se află în izolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 63 de persoane, iar alte 23 se află în autoizolare.

„În instituțiile de educație timpurie, în prezent, patru grădinițe și 14 grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt patru, iar alți 603 se află în autoizolare. 71 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 63. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 67 de persoane, iar alte 50 se află în autoizolare”, indică MECC.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării reiterează îndemnul către managerii instituțiilor de învățământ, cadrele didactice și elevi, să respecte în continuare toate măsurile de protecție împotriva virusului COVID-19.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.