Telenovela De Gea s-a încheiat; Spaniolul a semnat un nou contract cu Manchester

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

David De Gea și Manchester United au ajuns la un acord de prelungire a contractului goalkeeperului spaniol. Portarul de 24 de ani a semnat un nou contract, pe patru ani, cu „diavolii roșii”, cu opțiune de prelungire pentru un al cincilea.

Informația a fost publicată în urmă cu câteva momente de contul oficial de Twitter al clubului de pe Old Trafford.

Sunt încântat să încep acest nou capitol al carierei mele la United. Manchester United este un club special, iar Old Trafford este un loc ideal pentru a-mi continua cariera. Aştept cu nerăbdare să las în urmă o vară dificilă şi să mă concentrez pe ce am de făcut”, a declarat De Gea.

„Este unul dintre cei mai buni portari din lume şi sunt foarte încântat că va face parte din echipa noastră şi în anii care vor veni”, a spus, la rândul său, managerul Louis Van Gaal.

Astfel, practic se încheie o adevărată telenovelă în privința spaniolului, care a durat toată vara, De Gea fiind dat de mai multe ori ca și transferat la Real Madrid.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...