(SONDAJ) Politica Guvernului Tsipras, sprijinită masiv în rândul grecilor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Noul guvern de la Atena se îndreaptă către negocieri financiare dure cu Uniunea Europeană, dar un sondaj difuzat marți arată că poziția intransigentă adoptată de premierul Alexis Tsipras împotriva continuării programului de austeritate beneficiază de un sprijin substanțial din partea populației Greciei, transmite agenția Reuters.

Astfel, conform sondajului în cadrul căruia au fost chestionate 821 de persoane, 75% dintre acestea și-au manifestat susținerea față de atitudinea fermă a guvernului în ce privește negocierile cu UE, în timp ce 67% s-au declarat în favoarea politicilor expuse de premierul Tsipras în programul de guvernare prezentat parlamentului.

Noul guvern grec refuză în principal prelungirea acordului de asistență cu creditorii internaționali — ce expiră luna aceasta — în condițiile continuării măsurilor de austeritate impuse în schimbul împrumuturilor de 240 de miliarde de euro primite în ultimii patru ani. Însă executivul, alcătuit în majoritate din membri ai stângii radicale Syriza, vrea să negocieze cu UE o nouă restructurare a datoriei publice a Greciei, care a ajuns la 175% din PIB, deși în anul 2012 i s-au mai șters 100 de miliarde din datoria de la acea vreme.

Ministrul de finanțe, Yanis Varoufakis, un alt exponent al liniei dure la aceste negocieri, se va întâlni miercuri cu miniștrii de finanțe din zona euro, dar o înțelegere este foarte puțin probabilă, oficialii europeni insistând pe necesitatea ca guvernul de la Atena să prezinte propuneri viabile înaintea oricărui acord.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...