Sochi 2014. Ziua 7

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ziua a 7-a a propulsat-o pe Elveţia tocmai pe locul 2 în clasamentul pe medalii, în faţa marelor favorite.
Elveţienii au cucerit 2 medalii de aur şi una de argint, suficient pentru a ajunge în spatele Germaniei.

Biatlon
Astăzi s-a desfăşurat şi proba individuală feminnă la Biatlon. 15 km, 4 treceri prin poligon, un minut „pedeapsă” pentru fiecare ratare. Învingătoare a devenit Dariya Domracheva. Este al 2-lea aur pentru sportiva din Belarus la această Olimpiadă. 43:19.6 a fost timpul cel mai bun. Domracheva a ratat o singură dată, la a 2-a trecere prin poligon. Deşi nu a ratat niciodată, elveţianca Selena Gasparin a ajuns la peste un minut, terminînd pe 2. Pe 3 a terminat o altă sportivă din Belarus, Nadejda Skardino, care la fel a tras cu 0, dar a ajuns la peste un minut jumate. Gabriela Soukalova din Cehia a avut a deplasare bună însă a ratat de tocmai 2 ori, o situaţie parcă trasă la indigo cu cea a franţuzoaicei Bescond. De remarcat evoluţia superbă a Evei Tofalvi din România care a terminat pe 21. Tora Berger a dezamăgit terminînd pe 16, lucru puternic influenţat de cele 3 ratări. În top 10 nu a fost nici o norvegiancă, rusoaică sau nemţoaică. 84 de sportive au luat startul.

Schi alpin
Astăzi am avut supercombinata masculină: coborîre şi slalom în prima şi respectiv a 2-a manşă. Norvegianul Jansrud era lider după proba de coborîre însă a avut o evoluţie modestă în cea de a 2-a manşă, pierzînd podiumul în faţa unor sportivi ce nu erau în Top 6 după prima probă. Startul l-a luat şi românul Achiriloae, care însă a abandonat. Elveţianul Villeta a fost imperial la slalom şi a reuşit să cîştige aurul, pornind cu un handicap de peste o secundă jumătate. Argintul i-a revenit croatului Kostelic iar italianul Innerhofer a cîştigat medalia de bronz.

Schi fond
Elveţienii au fost imperiali pe schiuri şi la schi fond, după ce au reşit să ia medalii la schi alpin şi biatlon. Astăzi s-a desfăşurat proba clasică de 15 km masculin. Dario Cologna s-a impus oarecum lejer, avînd un avans de jumătate de minut. Este al 2-lea aurul la această Olimpiadă pentru Cologna. Suedezii Olsson şi Richardson au reuşit şi ei să termine în Top 3, cucerind argintul şi respectiv bronzul. Ultimul a avut o luptă crîncenă pe ultimii metri cu finlandezul Niskanen, devansîndu-l cu doar 0.2 secunde.

Curling
Continuă şi competiţia la Curling. Tradiţional, am avut 11 partide: astăzi 7 la proba masculin şi 4 la feminin. La feminin, Rusia a învins Elveţia 6-3, China a surclasat Koreea 11-3, Japonia a fost umilită cu 12-3 de selecţionata Marii Britanii iar Danemarca nu a avut mari probleme cu SUA, cîştigînd cu 9-2. La masculin. Rusia a învins SUA într-un meci decis în al 10 break, cîştigînd cu 7-6. China a învins cu 7-5 Norvegia, Maria Britanie a învins cu 8-6 Danemarca, nemţii s-au impus cu 8-7 în meciul cu Elveţia, Canada a învins 10-4 Norvegia, SUA a învins Germania cu 8-5 iar Suedia a învins China cu 6-5. În proba masculină avem 3 lideri: China, Marea Britanie şi Suedia, toate cu 5 victorii în 6 meciuri. Canada conduce clasamentul feminin cu 5 victorii în 5 meciuri.

Patinaj artistic
Astăzi s-a încheiat proba masculină de patinaj artistic. După ce ieri au avut program scurt, azi sportivii au avut proba de program liber. Japonezul Hanyu s-a impus cu un total de 280 puncte. „Canadianul” Chan a cîştigat argintul iar un sportiv din Kazakhstan, Denis Ten a smuls bronzul. Românul Zoltan Kelemen a terminat pe penultima poziţie, 23, după ce s-a calificat ieri chiar de pe ultimul loc.

Freestyle
La freestyle s-a desfăşurat azi proba „Aerials” feminină. Alla Tsuper din Belarus a cîştigat oarecum surprinzător aurul. Pe 2 s-a clasat chinezoaica Xu iar australianca Lassila a reuşit să cîştige medalia de bronz. Concursul a avut 2 runde preliminare şi alte 3 faze, care a adus în finală 4 sportive.

Hockey
Proba masculină de hockey începe să-şi intre în drepturi cu meciuri din ce în ce mai tari. Canada, una dintre favoritele la aur, a surclasat cu un 6-0 naţionala de hockey a Austriei. Finlanda nu a avut mari probleme cu Norvegia, învingînd cu 6-1. Elveţia a cedat pe final în faţa Suediei, scor 1-0 iar Cehia a învins Letonia cu 4-2. După ce în 2 dintre cele 3 grupe s-au disputat deja cîte 4 meciuri, iar în cealaltă doar 2, favoritele rămân fără înfrîngeri. Deasemena, se face simţită lupta indirectă între Rusia şi Canada, care încearcă să demonstreze că merită să fie pe primul loc.

Skeleton
Astăzi la skeleton s-au decernat şi primele medalii olmipice. Britanica Yarnlod a cîştigat medalia de aur, după ce a avut cel mai bun timp în urma celor 4 manşe. Pe 2 s-a clasat americanca Pikus-Pace iar rusoaica Nikitina a cîştigat la limită medalia de bronz. Maria Marinele Mazilu a terminat pe ultimul loc în urma celor 4 manşe, locul 20. Deasemena, au avut loc şi primele 2 manşe la masculin.Rusul Tretiakov speră la aurul olumpic, fiind lider.Românul Dorin Velicu este al 25-lea din 27 sportivi în urma celor 2 manşe.

Sărituri cu schiurile
Astăzi au avut calificările pentru proba masculină de sărituri cu schiurile pe trambulină mare. Austriacul Michael Hayboeck a avut cea mai bună săritură, calificîndu-se fără probleme în manşa următoare. 40 sportivi din 51 au reuşit să se califice în faza următoare, unde mai sunt şi 10 precalificaţi, care au sărit şi ei azi. Românul Sorin Iulian Pitea a terminat dn păcate pe ultimul loc, fiind simţită lipsa de experienţă a sportivului în vîrstă de doar 16 ani.

Mihai Afanasii


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...