Sezonul premiilor Nobel începe luni; Astăzi se anunță Medicina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Astăzi începe la Stockholm săptămâna premiilor Nobel, cu anunţul privind laureatul pentru medicină. În mod tradiţional, Nobelul în medicină este primul trofeu care se anunță.

Marea majoritate a premiilor în medicină au revenit bărbaţilor, în cei peste o sută de ani de când se decernează.

Dintre cei 327 de oameni de știință propuși pentru premiul Nobel pentru medicină, 57 sunt nominalizați pentru prima oară.

Marți și miercuri urmează premiile pentru fizică, respectiv chimie, iar literatura se anunță joi, la ora 14:00, ora României, printre favoriți fiind și Mircea Cărtărescu, după cum notează agenția France Presse.

Premiu Nobel pentru pace va fi anunţat vineri, în capitala Norvegiei, Oslo, iar lunea viitoare premiul Nobel pentru economie încheie „sezonul Nobelurilor”.

Titlurile vor fi înmânate în cadrul unor ceremonii, ce vor avea loc, ca în fiecare an, pe 10 decembrie, ziua în care a murit fondatorul premiilor, Alfred Nobel.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...