Senatori ai SUA cer Rusiei să-și retragă militarii de pe teritoriul Republicii Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Senatorul american Jim Inhofe a inițiat o rezoluție prin care îndeamnă Moscova să-şi retragă cei 1.200 de soldaţi şi materialul militar care se regăsește în prezent în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Inhofe, care este senator republican de Oklahoma, avertizează în rezoluția sa în legătură cu posibilitatea unei invazii a Rusiei în Moldova, cerând Casei Albe să adopte măsuri pentru a opri Moscova să ocupe şi alte teritorii ale unor foste republici sovietice, cu referire la Republica Moldova şi Georgia.

Potrivit Fox News, Inhofe a inițiat rezoluția miercuri, după ce serviciile americane de informații au avertizat Senatul că preşedintele rus Vladimir Putin este „bine poziţionat” pentru a trimite trupe în Republica Moldova şi Georgia, după anexarea regiunii ucrainene Crimeea.

Citește și: CNN: O invazie a Rusiei în Ucraina, Moldova și Țările Baltice, ”mai mult decât probabilă”

Proiectul de rezoluţie iniţiat de Inhofe urmează să fie introdus în Senat joi și este susţinut de către colegii săi republicani Mark Kirk (Illinois), Saxby Chambliss (Georgia), Deb Fischer (Nebraska) şi Tom Coburn (Oklahoma).

În textul rezoluției, Rusia este îndemnată să-şi retragă „toate forţele şi materialul militar” staţionate pe teritoriul Republicii Moldova, iar președintele american Barack Obama este îndemnat  să analizeze o consolidare a cooperării în domeniul securităţii şi informaţiilor cu Guvernul Republicii Moldova”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...