Șef la primăria Chișinău, proprietar al unui bloc de locuit cu 5 nivele

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șeful interimar al Direcției asistență socială a primăriei Chișinău, Valeriu Negru, a construit un bloc de locuit cu cinci nevele, pe care l-a scos în vânzare, arată RISE Moldova într-o investigației.

Inițial funcționarul a negat oficial că deține un bloc de locuit cu 10 apartamente pe care le-a scos în vânzare. Însă, unui reporter sub acoperire, funcționarul i-a dat asigurări că imobilul îi aparține și că el se ocupă de tranzacțiile imobiliare.

Clădirea cu cinci nivele este situată în sect. Buiucani al capitalei. De curând, Negru s-a mutat cu traiul în acest bloc, iar restul locuințelor le-a scos în vânzare.

Negru afirmă că nu a declarat imobilul, pentru că nu este încă finalizat. „Acest bloc are mai mulți proprietari. Noi am adunat banii și îl construim împreună, doar că pe terenul cumpărat de mine anterior”, a explicat Negru, jurnaliștilor RISE.

În cadrul unei convorbiri telefonice, cu un potențial cumpărător, jurnalist sub acoperire, Negru a recunoscut că blocul locativ îi aparține.

„Eu sunt proprietarul, pe mine e înregistrat terenul, apartamentele. Semnăm un ante-contract, pentru că nu e dat încă în exploatare și după – se face contractul de bază și se înregistrează la BTI (din rusă – Cadastru, n.r.)”, a spus funcționarul

Interesant este că, până nu demult, Valeriu Negru mai deținea în proprietate o casă, de 158 m.p., pe care însă a vândut-o, în data de 25 august 2015, mamei sale, Larisa Negru. Potrivit experților imobiliari, casa valorează peste 5 milioane de lei. Imobilul a fost construit în perioada 2005-2007, pe când Negru avea doar 21 de ani și era student.

Mai mult despre acestă investigație citiți aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...