Ședința CMC a fost anulată; Chirtoacă a întârziat pentru a nu le permite socialiștilor s-o prezideze

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ședința extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău, care urma să se desfășoare vineri, cu începere de la ora 12:00, a fost anulată. Asta după ce primarul Dorin Chirtoacă a întârziat mai bine de o oră, pentu a nu le permite socialiștilor s-o prezideze.

În semn de protest față de faptul că primarul a întârziat să se prezinte la ședință, fracțiunile PSRM, PCRM și PN au părăsit sala. Ulterior a apărut și primarul, care a explicat absența sa prin faptul că nu a vrut ca ședința să fie prezidată de către socialiști.

„Lipsesc câțiva colegi de la PLDM motiv pentru care sunt rugat în mod discret să aștept, fiindcă riscăm ca președintele ședinței să fie din partea Partidului Socialist și apoi să avem iarăși circ și aici. Să nu credeți că este o problemă, eu am întâlniri de la ora 10 aici”, a declarat Chirtoacă.

După plecarea celor trei fracțiuni nu s-a mai format însă cvorumul necesar pentru convocarea ședinței, astfel că aceasta a fost anulată.

Atitudinea primarului l-a nemulțumit și pe liderul fracțiunii PPEM din Consiliul Municipal, Oazu Nantoi.

„Luni, am convenit de comun acord, că ședința va începe azi, de la ora 12:00. Dezaprobăm categoric atitudinea Partidului Liberal față de propriile angajamente”, a declarat Nantoi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...