Se cere demisia lui Șor: „Niciun teren de joacă sau drum nu pot astupa groapa mizeriei”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fondatorii postului „Radio Orhei” au trmis o scrisoare controversatului om de afaceri, tot el și primar de Orhei, Ilan Șor, în care îi cer să demisioneze, pe motiv că o persoană care timp de 5 ani a oferit mită în valoare de 250 de milioane de euro, obţinând foloase prin ilegalităţi, nu poate pretinde respectarea legilor de la locuitorii oraşului pe care a ajuns să îl conducă.

„Considerăm că, după ce în denunţul devenit cunoscut în aceste zile aţi recunoscut că aţi fost implicat activ într-o lungă şi frauduloasă relaţie în care figurează sume fabuloase de bani, nu mai aveţi niciun drept moral să ocupaţi funcţia de primar. vă îndemnăm să demisionaţi din postul de primar al oraşului Orhei”, se arată în scrisoarea trimisă lui Șor.

Aceștia îi amintesc primarului că, în Europa, pe care în campania electorală a promis că o va construi la Orhei, orice demnitar cu bun-simţ ar demisiona a doua zi după ce oamenii au aflat că a scris cu propria mână o mărturie de 10 pagini despre fărădelegile la care a luat parte.

„Niciun teren de joacă şi niciun drum nu pot astupa groapa mizeriei şi sărăciei în care se prăbuşesc oamenii din Republica Moldova. Asta şi din cauza faptelor pe care le-aţi descris în (auto)denunţ, multă lume, inclusiv orheieni, muncesc zi şi noapte, acasă şi peste hotare, dar tot nu reuşesc să-şi asigure cele mai elementare condiţii de trai sie şi copiilor pe care îi cresc”, se mai arată în scrisoare.

Fondatorii postului „Radio Orhei” cer demisia lui Șor motivând, totodată, că „Orheiul, ca şi întreaga Moldovă, are nevoie de exemple morale ca să se poată dezvolta şi scăpa de sărăcie”.

Citește și: (DOC) Procesul verbal în care Shor îl acuză pe Filat

Liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Vladimir Filat, a fost reținut joi pentru 72 de ore fiind suspectat de acte de corupție și implicare directă în fraude bancare. Deputatul este bănuit că, în perioada când deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la Ilan Șor mijloace financiare şi bunuri în sumă de 250 000 000 de dolari pentru acordarea diferitor servicii.

Din depozițiile lui Shor aflăm că relațiile dintre cei doi ar fi început încă din 2008 și că acesta i-ar fi oferit primii bani lui Filat încă din 2010, iar ultima dată i-ar fi acordat 20 de milioane de lei în octombrie 2015. De asemenea, în schimbul unor servicii, Shor i-ar fi oferit sume impresionante de bani lui Filat în perioada 2010-2015.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...