Schimbarea Guvernului, bucuria proștilor!

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nu știu de ce sunt unii moldovenii decepționanți de noul premier. Nu înțeleg de ce plâng unii după Leancă. De parcă Leancă a fost pur, iar Moldova a devenit o Elveție pe vremea lui. Personal nu cred că semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este neapărat meritul domnului Leancă.

Pur și simplu a fost un val, pe care Moldova l-a prins. Să ne amintim, am fost aproape să nu-l fi semnat. A lipsit foarte puțin. Avem niște politicieni atât de proști și iresponsabili, încât am fi putut rata șansa. Noroc că ne-au vrut europenii mai mult decât i-am vrut noi pe ei.

În plus, pe vremea lui Leancă s-au produs atâtea și atâtea mizerii. Furturi din bănci, vânzări de companii strategice, afaceri dubioase, furturi din fonduri europene. Nu cred că ar fi putut face ceva Leancă, mai ales că este așa de finuț și moale ca o mămăliguță. Totuși, dacă se dă rotund și corect, ar fi putut să vorbească despre asta. Să nu ascundă lucrurile sub preș. Când jurnalistul de la BBC îl întreba de corupție, a încercat să o apere voalat. Așa că nu mă zbucium pe facebook ca mulți amici de-ai mei să-i deplâng dispariția.

Nici Chiril Gaburici nu mă face mai fericit. Nu știu cine este omul acesta. Nu știu ce-i poate pielea. Totuși, din ce am văzut, pare un fel de Leancă 2, doar că îl pronunță mai bine pe r. Altfel, vorbește moale, este timid, pare că îi este frică de Voronin, Filat sau alți politicieni. De fapt și de drept, în mare nu s-a schimbat nimic. Uitați-vă la componența Guvernului. Sunt câțiva miniștri din fostul Executiv, îl avem pe acest Leancă 2, care este însă un orator mai prost. Știți cum se spune în popor, „schimbarea domnitorilor, bucuria proștilor”. Eu nu mă bucur că s-au schimbat domnitorii de la Guvernare. Voi?

Vitalie Cojocari


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...