“Sănătate și succes în activitatea deloc ușoară”. Bălțenii l-au felicitat pe Renato Usatîi cu ocazia zilei de naștere

by D M
Distribuiti mai departe...

Primarul orașului Bălți, care împlinește astăzi 41 de ani, a fost felicitat de către orășeni. Oamenii i-au urat sănătate, succese și să-și atingă scopurile. Mulți au menționat că se bucură pentru victoria sa în alegeri. Ziua de naștere a edilului a coincis cu prima zi din mandatul său de primar, confirmat vineri de Judecătoria Bălți.  

 

Renato Usatîi s-a născut la Fălești într-o familie de învățători. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universității Alecu Russo. Mulți ani a activat în Rusia, unde a deținut funcția de director al unei companii din Nijniy Novgorod. 

Până la implicarea în politică, în anul 2014, era cunoscut pentru activitățile sale filantropice. Și-a îndreptat atenția în special spre pensionari, familii în care cresc copii, plus la toate a investit bani în proiecte de menire socială. 

În 2015 a devenit primar de Bălți cu un scor record de 72% din voturi. La începutul anului 2016 a devenit liderul mișcării de protest împotriva regimului oligarh. În același an, Usatîi a fost lipsit de posibilitatea de a participa la alegerile prezidențiale, cenzul de vârstă pentru candidați fiind modificat de la 35 la 40 de ani.

În 20 octombrie 2019, liderul Partidului Nostru a fost ales din nou primar al municipiului Bălți. El a obținut funcția din primul tur cu 62% din voturi, printr-o înfrângere zdrobitoare a tuturor oponenților.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.