Ruşii se întreabă: „Putin este Dumnezeu prin natură, sau har?”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În această duminică, liderul organizaţiei fundamentaliştilor ortodocşi din Rusia „Bojia Volea” (Voia lui Dumnezeu) Dmitri Ţorionov (zis Enteo) intenționează să susţină o prelegere publică, urmată de o masă rotundă cu privire la, nici mai mult nici mai puţin, „relația dintre Dumnezeu și președintele rus Vladimir Putin”.

În reţeaua sociala VKontakte, Enteo îşi explica demersul:

„Veți afla dacă preşedintele nostru, Vladimir Putin este Dumnezeu prin har, adică dacă va avea absolut tot ceea ce are și Creatorul universului, în plus față de comuniune în natura Lui de nepătruns. Va primi mintea lui Vladimir Putin plăcerea nesfârșită, prin cunoașterea perfectă dată de Dumnezeu? Va gândi cu gândurile acelei minți care a creat universul, dacă sentimentele lui vor fi pline de bucuria infinită a vederii lui Dumnezeu, iar iubirea va crește infinit peste puterea Duhului Sfânt? Va fi voinţa lui Vladimir Vladimirovici în legătură cu voinţa lui Dumnezeu și va atinge fermitatea întru bine? Va putea liderul naţional al Rusiei să-l cunoască pe infinit perfectul Dumnezeu şi să pătrundă în adâncurile Dumnezeirii? Este Putin Dumnezeu prin natura sa sau prin har? Ne putem închina lui Vladimir Vladimirovici ca unui Dumnezeu pe pământ? Care este secretul relațiilor personale dintre Vladimir Putin și Creatorului transcendental al lumii. Este adevărată învățătură despre Dumnezeu a lui Vladimir Putin?”.

Autorul acestor rânduri, Enteo, se declară „expert în domeniul metafizicii putiniste”.

Masa rotundă, programată după prelegere, se va concentra pe „rolul lui Vladimir Putin în consolidarea fundamentului spiritual al Rusiei”.

În comentariile la anunţul său, Enteo recunoaşte că nu îl crede pe Putin Dumnezeu natural, dar este sigur că președintele intenționează să „devină un Dumnezeu prin har”. Argumentele detaliate în favoarea acestei afirmații le va dezvălui în timpul prelegerii.

Celebrul misionar rus, arhidiaconul Andrei Kuraev crede că inițiativa lui Enteo este „o idee mare”.

„Nu știu cum va fi performă, dar tema cursului misionar este bună. Cu astfel de întrebări va atrage atenţia celor care consideră plictisitoare prelegerile teologice convenționale despre relația voinței umane cu Dumnezeu, cu privire la sinergii și mântuire…” – a scris Kuraev pe blogul său.

Dmitri Ţorionov (Enteo), care se declară activist ortodox, a fost inițiatorul unui număr de acțiuni controversate și provocatoare în Rusia. Ultima a fost atacul asupra expoziției de artă contemporană de la Sala Manej din Moscova.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...