Rusia doreşte un nou punct de plecare în relaţiile cu SUA în timpul mandatului lui Donald Trump

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a afirmat că doreşte un nou punct de plecare în relaţiile dintre Moscova şi Washington în timpul mandatului preşedintelui ales al SUA, republicanul Donald Trump, adresând reproşuri dure democratului Barack Obama, potrivit AFP.

„Avem încredere că noua administraţie nu va vrea să repete erorile celei actuale, care a distrus voluntar relaţiile americano-ruse”, a declarat Lavrov într-un interviu publicat în ediţia de joi a ziarului italian Corriere della Sera.

Serghei Lavrov este aşteptat vineri la Roma pentru a participa la un forum privind problemele din regiunea Mării Mediterane (securitate, democraţie, migraţie) alături de numeroşi omologi, între care secretarul de stat american, John Kerry.

„Evident, primim într-o manieră pozitivă voinţa de cooperare între cele două ţări manifestată de Trump în timpul campaniei electorale. ‘Sntem disponibili pentru un dialog onest şi pragmatic cu Washingtonul privind toate problemele bilaterale şi mondial”, a declarat Lavrov, potrivit aceleiasi surse, citata de Agerpres.

Evocând manevrele militare ruse în apropiere de graniţelor ţărilor baltice sau ale Poloniei, de acum membre ai Alianţei Nord-Atlantice, Lavrov a explicat că este vorba de un răspuns la presiunea ‘presiunea politico-militară’ impusă de aliaţii lor occidentali şi de ‘măsuri potrivite pentru apărarea şi securitatea naţională’ a Rusiei.

Victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane şi comentariile sale pozitive faţă de Moscova au provocat preocupare în Ucraina şi în ţările din Est care sunt integrate în NATO.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...