Republica Moldova va avea un Cod al Patrimoniului Cultural

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Culturii elaborează în prezent un Cod al Patrimoniului constituit din şapte legi, care va cuprinde toate aspectele legate de patrimoniul cultural al ţării, în conformitate cu standardele europene. Deaspre aceasta a anunțat viceministrul Culturii, Gheorghe Postică, în cadrul unei conferințe internaţionale axată pe tema patrimoniului cultural al ţării.

Postică, a menţionat că Legea privind protejarea monumentelor istorice, aprobată în anul 1993, este deja perimată. „Din 2010 Guvernul a elaborat şi aprobat patru legi ce ţin de patrimoniul cultural al ţării. Acum se lucrează la elaborarea altor trei legi ce ţin de acest domeniu. Astfel, au fost organizate consultări publice în privinţa proiectului Legii privind modificarea şi completarea prevederilor Codului penal şi Codului contravenţional referitoare la protejarea monumentelor de istorie şi cultură”, a precizat viceministrul.

„Problema monumentelor de istorie şi cultură trebuie pusă în termeni economici, iar cultura trebuie să devină un sector care nu doar va consuma, ci va genera resurse pentru buget”, a declarat scriitorul Alexandru Corduneanu, reprezentant al Grupului Civic pentru Patrimoniul Cultural.

În cadrul Conferinţei au fost prezentate comunicări despre primarul Carol Schmidt şi contribuţia acestuia la dezvoltarea Chişinăului; protejarea patrimoniului cultural şi dezvoltarea urbană; Planul Urbanistic General al Chişinăului; Protecţia şi degradarea centrului istoric al capitalei; Chişinăul şi arheologia urbană

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...