Reacția oficialilor români, după victoria lui Dodon: Moldova nu trebuie abandonată

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unii oficiali români au comentat victoria lui Igor Dodon în alegerile prezidențiale de duminică. Aceștia consideră că Republica Moldova nu poate fi abandonată.

Europarlamentarul Cristian Preda a susţinut luni că preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon este „primul preşedinte socialist care e la stânga comuniştilor, extrema extremei stângi”.

„Partidul Socialiştilor din Republica Moldova e ceva unic în lume, pentru că e un partid situat la stânga comuniştilor. Altfel spus, Dodon este primul preşedinte socialist, care e la stânga comuniştilor, e extrema extremei stângi, ca să zic aşa”, a susţinut Preda, la RFI.

Întrebat ce se va întâmpla cu parcursul european al Chişinăului, după alegerea noului preşedinte moldovean, Preda a comentat: „Republica Moldova rămâne un partener al Uniunii Europene, există un Acord de Asociere, care a intrat în vigoare în mod deplin şi care a produs efecte pozitive pentru partea moldovenească, au crescut semnificativ exporturile Republicii Moldova, în unele cazuri cu 400%, altfel spus economia moldovenească a profitat de pe urma acestui acord cu Uniunea. Ar fi absurd, personal cred asta, ca un lucru profitabil să fie demolat. E însă orice posibil cu Dodon, asta este problema cu cineva ca Dodon şi atunci când va prelua puterea, vom vedea ce anume va face înainte de toate, pentru că a propus lucruri dintre cele mai stranii, de pildă, renunţarea la Bacalaureat, schimbarea completă a regimului politic din Moldova”.

Preda a vorbit şi despre susţinerea şi puterea reală pe care o va avea noul preşedinte moldovean, remarcând că, deocamdată în Parlamentul de la Chişinău există „o majoritate fragilă însă în orice moment e posibilă o declanşare a unui ciclu de instabilitate politică proeuropeană”.

„Trebuie spus că legitimitatea populară câştigată la urne, în mod direct şi nu ca urmare a unei negocieri în Parlament e importantă, nu poate fi desconsiderată. Pe de altă parte, pericolul vine din faptul că în Parlamentul Republicii Moldova un sfert din deputaţi sunt ai lui Dodon, mai există şapte comunişti din partidul vechi al lui Voronin, cu care Dodon a colaborat, trebuie spus acest lucru şi altfel mai sunt 27 de deputaţi neafiliaţi. Deocamdată există o majoritate fragilă proeuropeană, însă în orice moment e posibilă o declanşare a unui ciclu de instabilitate politică, sunt convins că şi Dodon va dori să aibă un Guvern al lui şi că există suficient de mulţi oportunişti care să pună în pericol stabilitatea Republicii Moldova. Complicaţia vine din aceea că guvernul este controlat de un oligarh, de domnul Plahotniuc şi din păcate, în ultimii ani, rolul acestui personaj a crescut exponenţial, el însuşi şi-a atribuit numele de coordonator, deşi nu are o poziţie politică, el nu a fost numit premier şi din păcate, multe din frâiele autorităţii în Republica Moldova sunt deţinute de Plahotniuc, foarte multă lume crede că el este responsabil şi pentru alegerea lui Dodon”, a mai comentat, la RFI, europarlamentarul român.

Şeful Comisiei de politică externă din Senat: Moldova nu trebuie abandonată!

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Petru Filip, a declarat luni pentru Mediafax că Republica Moldova „nu trebuie abandonată”, deoarece românii şi moldovenii fac parte din acelaşi popor.

„Moldova nu trebuie abandonată! Indiferent de ce se întâmplă pe termen scurt, relaţia cu Moldova trebuie stimulată, iar moldovenii, indiferent de cine le conduce ţara, trebuie să simtă că România este alături de ei. Procesul european va continua, chiar cu perioada aceasta dificilă pe care o trăim, ţinând cont de simpatiile proruse ale preşedintelui ales sau cu ceea ce se întâmplă în Bulgaria”, a spus senatorul Filip.

El a mai spus că proiectul european traversează „o situaţie puţin complicată”.

„Relaţiile României cu Moldova nu trebuie să fie subordonate acestei situaţii rezultată în urma alegerilor din Republica Moldova. Trebuie să continuăm să-i ajutăm şi să-i susţinem, deoarece considerăm că facem parte din acelaşi popor”, a adăugat Filip.

Candidatul prorus Igor Dodon a câştigat cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, cu 53,21% din voturi, în timp de politicianul proeuropean Maia Sandu a obţinut 46,79%, potrivit rezultatelor parţiale după procesarea a 99% din procesele verbale.

Rumen Radev, candidatul susţinut de Partidul Socialist (stânga) se clasează pe primul loc în urma celui de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Bulgaria, cu peste 58% din voturi, în timp de Ţeţka Ţacheva, candidata partidului de guvernământ, a obţinut peste 35%, potrivit unor exit-poll-uri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...