Reacția lui Streleț la revedincările din PMAN: Trebuie să dezamorsăm spiritul protestatar

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Creșterea spiritului protestatar în Republica Moldova și atmosfera încinsă din societate ar trebuie să fie „dezamorsate”, a declarat luni premierul Valeriu Streleț, comentând protestul din 4 octombrie, din Piața Marii Adunări Naționale.

Potrivit șefului Executivului, este nevoie de a „discuta un plan de acțiuni” cu protestatarii, pe care guvernarea să-și asume să-l îndeplinească.

„Făcând abstracţie de faptul că se cer demisii pe linie şi apoi discuţii ale unor anumite revendicări, cred că este loc pentru a discuta un plan de acţiuni care să se bazeze pe doi paşi. La început să convenim ce urmează să facă guvernarea într-o perspectivă scurtă şi medie, stabilim termene exacte, conţinutul acţiunilor, când trebuie să fie implementate, după care, în caz dacă guvernarea nu-şi onorează angajamentele sale, suntem gata să discutăm aspectele care vizează demisia structurilor de vârf ale puterii de stat”, a declarat premierul.

Totodată, Valeriu Streleț și-a exprimat speranța ca Președinția și Parlamentul să accepte această idee, iar toate instituțiile să vină cu un apel comun către protestatarii din PMAN.

„Eu sper că şi colegii din Parlament, şi Preşedinţia vor accepta să avem un apel comun către protestatari, către protestatarii proeuropeni, care sunt sinceri şi doresc binele acestei ţări. Să ne întrunim într-un format anumit și să stabilim o foaie de parcurs pentru a detensiona situaţia și pentru a crea o atmosferă care să ne permită să dezvoltăm Reăublica Moldova”, a precizat Streleț.

Totodată, Streleț a condamnat prevederile din rezoluția protestului din PMAN, de duminică, la care au participat zeci de mii de protestatari, privind neachitarea facturilor la gaze naturale și energie electrică.

„Consider că este un element de asumare excesivă a unor prerogative. Aceste lucruri ar putea cădea sub incidența anumitor responsabilități contravenționale”, a afirmat premierul.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...