Cursa revendicărilor de teritorii în zona arctică prinde un ritm nebunesc pe măsură ce calota glaciară începe să elibereze bucăţi de teren şi vaste întinderi de ocean.
Este un moment pe care toate statele care se învecinează cu cercul arctic l-au aşteptat cu scopul de a revendica noi teritorii în ceea ce se anunţă a fi una dintre cele mai bogate zone în resurse de pe glob, relatează reporterii CNBC.
Mărul discordiei
Probabil puţină lume a auzit de creasta Lomonosov şi, cu siguranţă, şi mai puţini au apucat să o admire.
Creasta muntoasă este scufundată în adâncurile Oceanului Arctic separând bazinul Eurasian de cel Amerasian.
Conform datelor furnizate de geologii guvernului american, zona ar putea conţine aproape un sfert din rezervele de combustibili fosili ale Terrei.
Aceasta înseamnă rezerve de 90 de miliarde de barili de petrol şi peste 42 de miliarde de metri cubi de gaze naturale valorând, în total, peste 1700 de miliarde de dolari.
În august, Moscova a reluat procesul de revendicare a unei importante părţi din teritoriul arctic, până în apropiere de Polul Nord. Pretenţiile ruşilor se extind şi în zona culmii Lomonosov, pe teritorii reclamate şi de Danemarca şi Canada.
Topirea calotei arctice a deschis noi căi navigabile în zonă şi atrage din ce în ce mai mult interesul companiilor petroliere.
În acelaşi timp, ecologiştii se tem de un dezastru iminent în cazul în care se va recurge la deschiderea unei noi rute navigabile sau a exploatării resurselor în zonă.
La arme
Pe măsură ce tensiunile între Moscova şi Occident capătă accente similare perioadei Războiului Rece, acumularea masivă de forţe militare pe coasta arctică a Rusiei demonstrează că regiunea are o valoare geostrategică deosebită, fiind deja înţesată de arme şi tehnologie de spionaj.
Rusia este campioană în redeschiderea şi modernizarea fostelor baze arctice ce datează încă din vremea defunctei URSS, ca şi în demonstraţiile de forţă în care angrenează zeci de mii de soldaţi.
În martie, armata rusă a efectuat o serie de exerciţii militare în zonă, implicând 200 de avioane, 41 de nave de război, 15 submarine şi 40.000 de soldaţi.
Totodată, ministrul rus al Apărării a recunoscut că zona este supravegheată constant de drone, iar presa de la Moscova menţionează că firmele din industria de apărare lucrează la un nou tip de dronă, destinată misiunilor în zona arctică.
Conform agenţie TASS, din 2016, Flota Nordică a Rusiei, cea mai mare putere navală a ţării, va forma baza pentru crearea Comandamentului Arctic, o nouă forţă militară detaşată de Rusia în nordul extrem.
Această va avea în dotare submarine nucleare şi diverse alte nave de război.
„Ceea ce am văzut în ultimul an şi jumătate reprezintă o nouă strategie bazată pe ameninţări nucleare, exerciţii militare neanunţate, deschiderea unor noi baze militare şi relocare de personal militar şi echipament.
Este mai mult decât ar fi necesar pentru asigurarea unor operaţiuni de cercetare sau de căutare şi salvare. Cred că asistăm la o militarizare a Arcticii, iar aceasta ar trebui evaluată rapid de celelalte state din regiune”, susţine Heather Conley, reprezentant al Centrului de Studii Strategice Internaţionale.
Pe de altă parte, experţii militari americani susţin că nu există un real pericol din partea Rusiei în zona arctică, atâta vreme cât Rusia se conformează cerinţelor ONU în privinţa revendicărilor de noi teritorii.
„Este pentru a doua oară când Rusia ridică problema dreptului de posesiune pe acea zonă.
A respectat întru totul prevederile Convenţiei ONU de Legislaţie Maritimă şi, cu toate acestea, s-a iscat o vâlvă imensă”, remarcă amiralul Robert J. Papp, fost comandant al Gărzii de Coastă din Statelor Unite.
Şi totuşi, Papp recunoaşte că recentele acţiuni ale Rusiei din Ucraina cresc gradul de neîncredere manifestat în faţa planurilor Moscovei şi, deşi experţii militari consideră că riscul unui conflict arctic este scăzut, o atenţie sporită nu strică.
„Cred că Rusia trebuie urmărită cu atenţie. Avem nevoie de precauţie, trebuie să ştim ce fac ei acolo. În acelaşi timp, nu trebuie să exagerăm”, mai spune amiralul american.
De la cooperare internaţională la lipsa de cooperare
„Pentru ultimii 25 de ani, zona arctică a fost o regiune guvernată de principiile cooperării internaţionale. Habar n-avem ce se va întâmpla acolo când nu va mai exista cooperare internaţională”, afirmă Heather Conley.
Oamenii de ştiinţă avertizează că, până în 2050, o mare parte din calota glaciară va dispărea lăsând liberă circulaţia vaselor pe întreg Oceanul Arctic.
Deja evoluţia poate fi sesizată de la an la an. În 2010, doar 4 nave s-au aventurat să traverseze aşa zisul Pasaj Nord-Estic din Oceanul îngheţat.
În 2013, numărul lor a crescut la 71, iar această cale de circulaţie navală între Atlantic şi Pacific promite să se lărgească şi mai mult.
Se observă, de asemenea, şi o creştere a activităţii companiilor petroliere în regiune. Firmele Rosneft şi Statoil, din Rusia, respectiv Norvegia, au făcut deja foraje exploratorii în zona arctică.
În apropierea coastei americane, giganţii Shell şi Conoco Phillips au demarat exploatarea unor zăcăminte submarine din mările Beaufort şi Chukchi, unde se estimează că rezervele de petrol ar atinge 30 de miliarde de barili.
Dezastru iminent
Mai mulţi oameni în zona Arctică şi mai multe culoare navigabile deschise înseamnă şi riscuri mai mari, atât de mediu, cât şi de accidente fatale: militare sau maritime.
Din punct de vedere al mediului, specialiştii estimează că topirea calotei glaciare ne va costa 43.000 de miliarde de dolari în viitorul apropiat prin schimbările climatice care vor surveni. Aceasta nu este însă unica ameninţare.
Între platforma maritimă Shell şi cel mai apropiat port american sunt 900 de mile marine în care vasele care circulă nu întâlnesc niciun alt refugiu.
Toate ţările din regiunea arctică au recunoscut că există o problemă la Polul Nord, că situaţia ar trebui monitorizată, evaluată şi discutată, dar nimeni nu a venit cu soluţii concrete şi cu un buget pentru un plan de acţiune.
Expansiunea Rusiei spre nord poate fi privită atât ca o încercare de a rezolva o problema stringentă pentru ţările din vecinătatea cercului arctic, aceea de a asigura o prezenţa permanentă în zona, cât şi de a pune un picior ferm pe ceea ce Moscova consideră că i se cuvine.
„Dacă este să avem un incident major în regiunea arctică vom observa cât de limitată este capacitatea noastră de a răspunde şi de a opera într-un astfel de mediu.
Pe măsură ce criza se va accentua vom sta să privim de jur împrejur şi să ne întrebăm de ce nu putem interveni. Va fi o lecţie pe care nimeni nu ar vrea să o primească”, susţine Conley.