Răspunde UE cu aceeaşi monedă? Posibile taxe antiBrexit şi antiTrump

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ultimul an a fost presărat cu adevărate şocuri încasate de liderii politici din UE. De la votul britanicilor de ieşire din Uniune şi până la alegerea unui imprevizibil preşedinte în Statele Unite, toate au părut să meargă pe dos.

Dar,politicienii europeni nu stau nici ei cu mâna în sân, iar „răzbunarea” lor pentru cele două evenimente politice majore ale anului 2016 este pe cale să fie pusă în practică cu ajutorul unor taxe speciale, informează Quartz.

Război pe climă

Unul dintre punctele controversate ale campaniei lui Donald Trump a fost cel legat de politica de mediu şi accelerarea fenomenului de încălzire globală, despre care preşedintele ales din SUA susţine că nu ar avea nimic de-a face cu poluarea industrială.

O astfel de atitudine riscă să dinamiteze întreaga politică de mediu întreţinută în ultimii ani de administraţia Obama, dar şi acordul global pentru reducerea emisiilor de carbon convenit anul trecut între statele participante la summitul ONU de la Paris.

„A fost nesăbuit să implementăm acordul de la Paris înaintea alegerilor”, a comentat o sursă din echipa lui Donald Trump, semn că noul preşedinte are de gând să meargă până la capăt cu ameninţarea de a retrage SUA din rândul statelor semnatare ale acestui document.

O replică imediată a venit din partea ex-preşedintelui francez Nicholas Sarkozy, candidat pentru încă un mandat în fruntea statului francez. „Voi cere ca Europa să aplice o taxă de poluare de 1-3% pentru produsele importate din Statele Unite, dacă Washingtonul renunţă la standardele de mediu pe care noi le impunem companiilor noastre”, a ameninţat acesta.

Însă, dincolo de un război dus în plan economic, Trump ar avea de înfruntat o adevărată furtună diplomatică globală, dacă decide să retragă SUA din rândul semnatarilor acordului de mediu discutat anul trecut la Paris.

„Vor fi consecinţe diplomatice”, a explicat şi Todd Stern, un consilier pe probleme de Mediu al preşedintelui Obama.

Vize pe bani

Nici britanicii nu vor scăpa prea uşor după decizia antiunionistă din cadrul referendumului din 23 iunie.

Celelalte ţări europene discută zilele acestea impunerea unor taxe de vizită pentru călătorii din afara spaţiului comunitar, motivaţia oficială fiind îngreunarea accesului teroriştilor pe continent, anunţă The Guardian.

Astfel, turiştii britanici care vor intra în UE după ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar ar putea plăti o taxă de 10 lire sterline pentru a primi viză de intrare în spaţiul Schengen.

Culmea, măsura este susţinută chiar şi de actualul comisar european pentru Securitate, britanicul sir Julian King.

„Ne va permite să aflăm mai multe despre cei care vor să intre în Europa şi va arăta dacă se ridică problema unui val migraţionist sau alte chestiuni de securitate.

În unele cazuri, vom fi capabili să intervenim înainte ca aceştia să intre pe teritoriul european”, a explicat comisarul european pentru Securitate.

Alte măsuri contra-teroriste pe care CE vrea să le propună statelor membre include inclusiv declararea drept infracţiune a călătoriilor efectuate de cetăţeni europeni în Siria şi Irak, ca şi filtrarea mai drastică a mesajelor extremiste din mediul online.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...