(RAPORT) Republica Moldova rămâne restanțieră pe mai multe domenii în raport cu UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova rămâne restanțieră la implementarea planului de acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Sectorul justiției rămâne a fi puțin credibil, iar reforma procuraturii este o restanță majoră, care pe lângă faptul că erodează masiv încredea în justiție a societății, a cauzat și ratarea a 1,8 milioane de euro din suportul bugetar oferit de către UE pentru reforma sectorului, potrivit ultimului raport de monitorizare a modului de implementare a Acordului de asociere, făcut public astăzi.

De asemenea, Procuratura întâmpină mari dificultăți în a incrimina falsurile în declarațiile de venituri și proprietate, din cauza unor legi ambigue și unei sarcini aparent imposibile a acestora de a proba uzul de fals.

„În acest condiții, sunt necesare prevederi clare care ar incrimina cert indicarea în declarație a datelor eronate sau incomplete, dar și aprobarea proiectului de lege recent prezentat în Parlament, care cuprindea propuneri în acest sens”, se arată în raport.

„La capitolul politici macroeconomice și macrofinanciare, menționăm inițierea procesului de elaborare a Cadrului bugetar pe termen mediu (2016-2018). Cu toate acestea, eșecul adoptării Bugetului Public pentru 2015 mărește semnificativ nivelul de incertitudine și amână pe un termen nedeterminat aprobarea unor modificări esențială în politica fiscal-bugetară”, se mai arată în raport.

Un alt domeniu la care Republica Moldova rămâne restanțieră este și cel al dezvoltării regionale, în situația în care majoritatea satelor nu au o rețea centralizată de aprovizionare cu apă potabilă și canalizare.

De asemenea, potrivit raportului, procesul de alocare a asistenţei de la stat, datorită corupţiei endemice în sectorul public, rămâne a fi unul netransparent, care duce la distorsionarea mediului de afaceri și la o concurenţă neloială.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...