Putin și Poroșenko au discutat la telefon și au ajuns la un acord

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a discutat, joi seara, la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin despre detaliile şi punerea în aplicare a planului de pace prezidenţial în estul separatist al Ucrainei, a anunţat serviciul de presă al Preşedinţiei ucrainene.

„Petro Poroşenko a menţionat necesitatea eliberării ostaticilor şi instaurarea unui regim de control la frontiera dintre Ucraine şi Rusia”, a afirmat Preşedinţia într-un comunicat.

„Preşedintele ucrainean a subliniat că speră că planul său de pace va fi susţinut, aşa cum este susţinută iniţiativa de încetare a focului” în Estul separatist, potrivit comunicatului citat.

La rândul său, Putin şi-a exprimat susţinerea faţă de eforturile îndreptate spre detensionarea situaţiei în regiunile Doneţk şi Lugansk şi s-a declarat în favoarea implementării planului de pace a preşedintelui ucrainean.

„Preşedintele Rusiei a discutat (cu Poroşenko) despre problemele legate de relaţiile ruso-ucrainene, subliniind în special importanţa încetării focului în zonele de conflict din sud-estul Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...