Putin, ameninţat de terorişti: Siria va fi cimitir pentru invadatori

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un cleric jihadist din Siria l-a avertizat pe Putin şi Rusia că ţara arabă va fi „cimitir pentru invadatori”, după ce Moscova a pus tunurile pe grupările implicate în război, atât militanţi ai organizaţiilor teroriste, cât şi rebeli opozanţi lui Bashar al-Assad şi susţinuţi de SUA.

Abdullah al-Muhaysini, un militant saudit care are legături cu Nusra Front – filială al Qaida din Siria -, le-a transmis ruşilor că Siria va fi un alt Afganistan, arată ABC News.

Într-o înregistrare video publicată vineri, al-Muhaysini a spus că intervenţia militară a Rusiei va ridica moralul luptătorilor din Siria.

„Ruşilor, aţi uitat ce s-a întâmplat în Afganistan? Vreţi să intraţi în acelaşi bucluc? Oamenii Levantului vă vor confrunta”, ameninţă jihadistul în clip.

Avertizarea vine după ce Rusia a lansat atacuri, începând de miercuri, împotriva Statului Islamic, a adversarilor rebeli ai lui Bashar al-Assad, dar şi a altor facţiuni ale conflictului sirian.

Avioanele Rusiei ar fi bombardat şi zone din nord-vestul Siriei controlate de Armata de Cucerire, o alianţă formată din mai multe grupări, printre care şi Nusra Front.

SUA şi aliaţii săi au acuzat că raidurile Rusiei au vizat rebeli recrutaţi şi antrenaţi de CIA, inclusiv membri ai Armatei Libere Siriene, ceea ce reprezintă o piedică în eforturile americane de înlăturare de la putere a liderului sirian.

În ciuda faptului că în acest moment nu pare a fi foarte clar pentru toată lumea cine sunt teroriştii şi cine sunt rebelii care ar trebui protejaţi, un oficial rus a anunţat că operaţiunile Moscovei în Siria vor dura trei-patru luni şi chiar se vor intensifica în perioada următoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...