ProTV România și Ovidiu Anton caută o soluție pentru ca România să fie admisă la Eurovision

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

ProTV România și Ovidiu Anton, artistul ales de români pentru a reprezenta România la Eurovision, caută împreună o soluție pentru ca țara vecină să fie admisă la concurs.

CEO-ul ProTV, Aleksandras Cesnavicius, și Ovidiu Anton au susținut o conferință de presă în care au anunțat că se încearcă găsirea unei soluții pentru ca România să participe la Eurovision.

Ovidiu Anton s-a declarat pregătit 100% pentru a reprezenta România pe scena Eurovision și așteaptă acum un singur lucru: să primească acest drept.

„La cât de târziu s-a luat decizia, totul era pregătit. Noi eram gata să susținem acolo momentul României, materialele erau pregătite. Dacă decizia s-a luat atunci când a fost comunicată, sunt convins că avem toate materialele pregătite”, a spus Anton.

Pentru a soluționa această problemă, ProTV a transmis către European Broadcasting Union o scrisoare deschisă, „pentru a oferi sprijinul în găsirea unei soluții care să permită participarea României la ediția Eurovision din acest an”.

European Broadcasting Union – cea mai mare asociație a televiziunilor publice din lume – i-a retras Televiziunii Române (TVR) calitatea de membru ca urmare a neplății unor datorii în valoare totală de 16 milioane de franci elvețieni.

Astfel, TVR nu va mai putea participa la Eurovision Song Contest 2016, care va avea loc în luna mai.

Postul public de televiziune „Moldova 1” i-a propus artistului să cânte alături de reprezentanta Republicii Moldova, Lidia Isac, însă acesta a refuzat, comentând că „nu poate aduce riscuri pentru alți artiști”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...