Proiectul privind modificarea articolului 13 din Constituție, avizat, dar nu ajunge încă în ședință plenară

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comisia administrație publică susține examinarea proiectului de lege pentru modificarea articolului 13 din Constituție în plenul Parlamentului. Este vorba despre proiectul de lege constituțional, privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” cu sintagma „limba română”, în Legea Supremă, cu care liberalii și liberal-democrații au condiționat susținerea proiectului de lege privind includerea sintagmei „integrare europeană” în Constituție.

În ședința de astăzi, comisia a avizat respectiva inițiativă. Totuși, până a ajunge să fie discutat în plenul Parlamentului, Comisia juridică, numiri și imunități urmează să prezinte un raport asupra proiectului. Până acum, 3 comisii s-au pronunțat pentru susținerea proiectului, 3 – împotrivă, iar o comisie n-a luat nicio decizie în privința proiectului.

Proiectul a fost înregistrat în 2017 și aparține unui grup de 34 de deputați. Inițiativa legislativă transpune Hotărârea Curții Constituționale din 5 decembrie 2013.

Amintim că anterior, fracțiunile PLDM și PL au condiționat votarea modificării legii privind includerea sintagmei „integrarea europeană” în Constituție, promovată de PD. Astfel, aceștia s-au arătat gata să voteze în schimbul susținerii de către democrați a modificării articolului 13. Pentru ambele proiecte sunt necesare 67 de voturi ale deputaților.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...