Procurorul general, șeful MAI și SIS vor fi audiaţi de Parlament

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procurorul general, Corneliu Gurin, ministrul de Interne, Dorin Recean, și directorul SIS, Mihai Balan, vor fi audiaţi de câtre Parlament, pe marginea desfășurării anchetei ce ține de evenimentele din 7 aprilie 2009.

Propunerea a parvenit din partea lideral democratului, Valeriu Streleț, iar decizia a fost luată în unanimitate de voturi în cadrul şedinţei de azi a Legislativului.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a salutat propunere, specificând că „în sfârşit, pentru prima dată după cinci ani, avem o poziţie comună”.

În replică, liderul fracţiunii PLDM a specificat: „Suntem şi noi curioşi să aflăm adevărul aşa cum aţi menţionat dumneavoastră stimaţi colegi comunişti, pentru că ştim şi ordinele care le-a dat pe atunci fostul preşedinte Voronin”.

Audierile celor trei oficiali vor fi organizate mâine, 4 aprilie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...