VIDEO|Primarul de Bălți amenință cu proteste masive și blocarea drumurilor naționale, dacă autoritățile centrale nu vor înceta presiunile  

by D M
Distribuiti mai departe...

Primarul de Bălți amenință cu proteste masive și blocarea drumurilor naționale, dacă autoritățile centrale nu vor înceta presiunile. Într-un live pe Facebook, Renato Usatîi a spus că Poliția din Bălți a primit indicații de la MAI să amendeze comercianții, care și-au început activitatea în piețe.

“Ar putea să ne penalizeze doar pe noi, deși și acest lucru ar fi ilegal. Prin acest gest, Igor Nikolaevici Kuliok vrea să-și bată joc de bălțeni. Ei din principiu insistă pe poziția lor, iar dacă vor continua să facă asta, răspunsul va fi în consecință”, a declarat Renato Usatîi. 

“Îi îndemn pe oameni să nu semneze niciun proces verbal în cazul în care polițiștii le vor cere asta. Să-mi spună mie, iar eu mă lămuresc împreună cu avocații. Nu am lăsat niciun om la necaz și nici n-o să-l las”, a mai spus Usatîi și a amenințat cu proteste în cazul în care presiunile vor continua.

“Dacă la sfârșitul zilei o să vedem astfel de procese verbale, împreună cu oamenii o să le blocăm activitatea celor care întocmesc, după care vom merge toți împreună în ospeție la Dodon sau la Guvern și vom bloca drumurile naționale. Le recomand polițiștilor să nu îndeplinească ordinele ilegale pe care le primesc”, a punctat Renato Usatîi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.