Primarul de Bălți a discutat cu transportatorii care au blocat astăzi drumul de ieșire din oraș

by D M
Distribuiti mai departe...

Șoferii de camioane transportatoare de mărfuri în Rusia continuă protestele. Aproximativ o sută de șoferi cu 50 de tir-uri din nordul țării au blocat astăzi traseul național Chișinău-Bălți, supărați că niciun reprezentant al Ministerului Economiei nu le atrage atenție. Să discute cu ei a mers primarul de Bălți, Renato Usatîi. 

“Oamenii s-au adresat vineri administrației președintelui, au fost primiți, cu ei s-a discutat, dar problema nu ține de competența administrației președintelui sau a Primăriei Bălți, ci a Ministerului Economiei. Sunt convins că dacă reacția va fi în bătaie de joc, atunci aceeași mulțime de oameni va veni în fața Ministerului Economiei”, a spus Usatîi.

Edilul le-a spus oamenilor că a încercat să obțină o audiență la ministrul Economiei și Secretarul de Stat, Andrei Ciornîi, care este responsabil de domeniul transporturilor, dar nimeni nu i-a răspuns la telefon. 

Secretarele mi-au spus că ei sunt în ședință și că le vor trimite mesaje. Acum aștept răspuns”, a adăugat Usatîi.

Primarului de Bălți a mai spus că angajații Poliției au informat conducerea MAI despre blocarea drumului.

Știu că intervențiile mele live sunt privite de către membri ai Guvernului, consilieri, premierul. Spuneți vă rog ce-l împiedică pe ministrul Economiei să vină aici împreună cu secretarul de Stat Ciornîi care gestionează acest domeniu, pentru a rezolva problemele oamenilor?! E simplu! Se vorbește că în Rusia nu a fost expediat niciun document în care ar fi indicată adevărata problemă și numărul de autorizații de care au nevoie oamenii până la sfârșitul anului. Arătați-le oamenilor solicitarea expediată în Rusia. Pentru că dacă nu ați expediat nimic, atunci Ministerul Economiei trebuie să iasă și să le prezinte scuze oamenilor pentru gafa enormă, iar ceea ce vedem acum nu s-ar fi întâmplat”, a mai spus Usatîi.

Nu este o acțiune politică. Oamenii vor să lucreze. Deja a treia oară ne adunăm, dar nimeni nu ne atrage atenție. Noi tot suntem oameni. De ce am mai ales conducerea țării? La ce bun o astfel de conducere și o astfel de țară?”, s-a întrebat supărat unul dintre șoferi.

Oamenii au ieșit și astăzi în stradă pentru că autoritățile nu pot rezolva problema deficitului de autorizaţii pentru transportarea mărfurilor spre Rusia. Încă săptămâna trecută, transportatorii au amenințat că vor bloca drumurile naționale dacă situația va rămâne aceeași.

Олнлайн. При въезде в Бельцы перекрыта национальная трасса.

Опубликовано Усатыем Ренато-Renato Usatii Понедельник, 11 ноября 2019 г.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.