Premieră în China: Un film cu tematică gay, acceptat în cinematografe

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Comitetul de cenzură din China a aprobat pentru prima dată în istorie difuzarea în cinematografele din această ţară a unui film ce prezintă în mod deschis o poveste de iubire între doi bărbaţi gay, informează variety.com.

Lungmetrajul „Seek McCartney”, denumit anterior „Looking for Rohmer”, a fost regizat de Wang Chao, un apreciat cineast chinez, care s-a remarcat în 2014 cu pelicula „Fantasia”, selectată în secţiunea Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes.

Wang Chao a anunţat această informaţie prin intermediul unui mesaj publicat pe blogul său. El consideră că evenimentul reprezintă „un pas mic pentru comitetul de cenzură şi un pas mare pentru cineaşti”. Filmul „Seek McCartney” nu are deocamdată o dată oficială de lansare.

Lungmetrajul „Seek McCartney”, o coproducţie chinezo-franceză, realizată în colaborare cu Reboot Films, îl are ca producător pe magnatul francez Olivier Aknin. Rolurile principale sunt interpretate de actorul chinez Han Geng şi actorul francez Jeremie Elkaim.

Comitetul de cenzură din China a refuzat până acum distribuirea în reţeaua cinematografică naţională a filmelor cu tematică gay. În China nu există un sistem de clasificare a filmelor în funcţie de vârsta minimă a spectatorilor care au dreptul de a le viziona, iar lungmetrajele care ajung în cinematografe pot fi vizionate de spectatori de toate vârstele.

În trecut, filmul coreean „The King And the Clown” a fost interzis în cinematografele din China din cauza unor scene în care tematica gay era sugerată cu subtilitate. De asemenea, celebrul film cu cowboy gay „Brokeback Mountain – O iubire secretă” a fost interzis în China, în ciuda faptului că a fost regizat de renumitul cineast taiwanez Ang Lee.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...